Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE, ne informează:

În aceste zile când mulţi semeni din nord-estul ţării sunt greu încercaţi de revărsarea nemiloasă a apelor, Patriarhia Română îndeamnă clerul şi credincioşii de la parohii şi mănăstiri ca la Sfânta Liturghie şi la alte sfinte slujbe să înalţe rugăciuni pentru oprirea ploilor, conform îndrumărilor din Liturghier (Adunare de cereri la diferite trebuinţe din viaţa omului).

În acelaşi timp, în semn de compasiune şi solidaritate cu cei afectaţi de inundaţiile din nord-estul Moldovei, care s-au soldat cu pierderi de vieţi omeneşti şi au provocat mari pagube materiale, Patriarhia Română îndeamnă ierarhii, preoţii şi credincioşii ortodocşi de la parohii şi mănăstiri să organizeze colecte în bani, alimente neperisabile şi alte bunuri materiale (inclusiv materiale de construcţii) pentru ajutorarea familiilor sinistrate.

Rugăm ca sumele colectate să fie depuse în următoarele conturi pentru sinistraţi ale Patriarhiei Române: RO54RNCB0075004895030091(Lei), RO27RNCB0075004895030092(Euro), RO97RNCB0075004895030093(USD), cu menţiunea „PENTRU SINISTRAŢI”, deschise la Banca Comercială Română, filiala Sector 4, Bucureşti.

Ajutorul financiar din partea clerului şi credincioşilor ortodocşi români va fi distribuit de către Sectorul social-filantropic al Patriarhiei Române familiilor sinistrate în urma prezentării situaţiei de către eparhiile din zonele afectate de revărsarea nemiloasă a apelor. Ajutoarele în alimente neperisabile şi alte bunuri materiale vor fi trimise direct în zonele sinistrate prin intermediul Sectoarelor social-filantropice ale eparhiilor din nord-estul ţării sub coordonarea Biroului de asistenţă socială al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Rugăciunea unită cu fapta bună în sprijinul familiilor sinistrate reprezintă un act de responsabilitate şi coeziune socială care întăreşte credinţa şi speranţa că necazurile şi lipsurile cu care se confruntă majoritatea românilor în această perioadă vor fi depăşite, potrivit cuvântului Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Toate câte cereţi, când vă rugaţi, să credeţi că le veţi lua şi le veţi avea” (Marcu XI, 24).

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook