Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Sâmbătă, 8 aprilie 2023, în ajunul Praznicului împărătesc al Floriilor, în municipiile Galaţi şi Brăila, precum şi în alte localităţi din cele două judeţe ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos se va desfăşura tradiţionalul Pelerinaj de Florii, care aminteşte de momentul Intrării Mântuitorului nostru Iisus Hristos în cetatea Ierusalimului.

În municipiul Brăila, începând ora 14.00, preoţii şi credincioşii de la bisericile din acest municipiu se vor întâlni în faţa bisericii „Sf. Cuv. Parascheva“. De aici, la ora 14.30, se va porni în procesiune pe „Calea Călăraşilor“ spre Catedrala „Naşterea Domnului“.

În municipiul Galaţi, începând cu ora 15.30, preoţii şi credincioşii de la bisericile din acest municipiu se vor întâlni în faţa bisericii „Vovidenia“ de unde, la ora 16.00, se va porni în procesiune pe „Calea Domnească“ spre Catedrala Arhiepiscopală.

La ambele procesiuni va participa Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care va săvârşi pe esplanadele celor două catedrale slujba de binecuvântare a stâlpărilor şi va rosti cuvânt de învăţătură.

La procesiuni sunt aşteptaţi să participe copii şi tinerii din parohii, precum şi numeroşi credincioşi purtând stâlpări de finic, icoane, prapori, ripide, cruci şi făclii.

Cu acest prilej, ierarhul locului va premia elevii calificaţi pentru etapa naţională a olimpiadelor de Religie şi Cultură şi spiritualitate românească.

Programul liturgic va continua cu slujba Privegherii în cinstea sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim.

În Duminica Floriilor (9 aprilie), Înaltpreasfinţitul Părinte Casian va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi.

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook