În data de 6 aprilie a.c., la Duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi a avut loc premierea câştigătorilor fazei eparhiale a Olimpiadei de Religie din cadrul Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Evenimentul a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în prezenţa tinerilor participanţi la Olimpiadă şi a profesorilor lor, a elevilor seminarişti şi a numeroşi credincioşi.

În cadrul Sfintei Liturghii, tânărul teolog Gabriel Mungiu, pedagog la Seminarul Teologic „Sf. Ap. Andrei“, a fost hirotonit întru diacon.

La momentul liturgic cuvenit, olimpicii au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine de către Înaltpreasfințitul Părinte Casian.

La final, cei 12  tineri  din cele două județe ale Eparhiei, Galaţi şi Brăila, calificați la etapa naţională au fost premiaţi de Chiriarhul Dunării de Jos, oferindu-li-se diploma „Vrednicia andreiană pentru tineri“ şi premii.

Faza judeţeană a Olimpiadei de Religie se va desfășura în perioada 7-14 aprilie a.c în loc. Slatina, din judeţul Olt.

Sărbătorile Sfântului Apostol Andrei

Concert caritabil

Proiect

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video

Ne puteți urmări și pe Facebook