După tradiţie, în prima zi a  Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, persoanele private temporar de libertate de la Penitenciarul de maximă siguranţă din municipiul Galaţi au avut bucuria de a se întâlni și a se ruga cu Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

După slujba Vecerniei speciale, săvârşite de pc. pr. capelan Ioniţă Obreja, Înaltpreasfinţia Sa a adresat un cald cuvânt părintesc celor câteva zeci de deţinuţi prezenţi la acest moment de suflet desfăşurat în capela „Sfinții Apostoli Petru şi Pavel“ din incinta penitenciarului, încurajându-i şi îndemnându-i să-şi păstreze şi să trăiască cu bucurie credinţa în Hrisos Cel Înviat din morţi, ca pe cel mai de preţ dar de la Dumnezeu.

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop a împărţit celor prezenţi daruri tradiţionale şi a ciocnit cu ei ouă roşii.

În continuare, a fost vernisată expoziţia de icoane intitulată sugestiv „Icoana Învierii“ în care au fost expuse lucrări iconografice şi machete ale Catedralei Arhiepiscopale şi ale altor biserici gălăţene reprezentative realizate de o parte din persoanele private de libertate.

Expoziţia a fost organizată în cooperare cu Centrul Cultural „Dunărea de Jos“ din Galaţi.

La final Chiriarhul Dunării de Jos a vizitat persoanele private de libertate în celulele penitenciarului, le-a binecuvântat adresându-le mesajul pascal „Hristos a înviat!“ şi a ciocnit cu ei ouă roșii.

Această vizită face parte din programul tradiţional al chiriarhului locului din prima zi a Marelui Praznic al Învierii Domnului.

Proiect

Omagiu

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video