Astăzi, 26 aprilie 2018, la biserica „Sf. Nicolae“ din municipiul Galaţi s-au desfăşurat alegerile  de membri clerici şi mireni  în Adunarea eparhială pentru o nouă perioadă de 4 ani, respective 2016-2020.

În cadrul celor 10 circumscripţii electorale ale eparhiei, lucrările s-au desfăşurat în biserici din cele mai importante localităţi ale judeţelor Galaţi şi Brăila, sub preşedinţia unui delegat eparhial, desemnat de Chiriarh, conform prevederilor art. 68 din Regulamentul pentru alegerea organismelor deliberative.

Fiecare parohie a avut ca delegaţi clericii slujitori din parohia respectivă, precum şi un delegat mirean. După citirea ordinului circular, colegiile electorale preoţeşti s-au întrunit separat de cele mireneşti, în acelaşi loc, dar la ore diferite, procedându-se la votarea propriu-zisă a candidaţilor. Preoţii au ales un reprezentant al lor pentru Adunarea Eparhială, iar mirenii au ales doi reprezentanţi mireni pentru Adunarea Eparhială.

Slujbă de sfinţire

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Alte emisiuni

Ne puteți urmări și pe Facebook