Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Mitropolia Munteniei și Dobrogei Arhiepiscopia Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În Duminica a XI-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Galați.

La slujbă au fost prezenţi numeroşi credincioşi din municipiu, iar răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Catedralei Arhiepiscopale.

La momentul cuvenit, mulți copii au primit Sfânta Împărtășanie.

În cuvântul de învățătură, Înaltprea­sfinția Sa a tâlcuit pericopa evanghelică din această Duminică în care este relatatăpilda datornicului nemilostiv.

„Pilda de astăzi este o relatare a unor fapte concrete pe care noi oamenii le săvârșim frecvent în raporturile dintre noi, mai ales atunci când suntem puși în situația de a ne îndatora“, a spus ierarhul.

„Datoriile sunt cele care fac parte din viața noastră de zi cu zi. Există un înțeles spiritual al datoriei și anume acela că avem undeva, mai sus decât noi, pe cineva căruia îi suntem datori. Acela este Dumnezeu, Cel care ne-a creditat și care ne susține permanent“, a precizat chiriarhul.

„Noi, beneficiarii temporari ai acestui dar al vieții avem datoria de a-L recunoaște pe Dumnezeu ca pe Dătătorul vieții noastre și de a ne aminti permanent de El“, a mai spus Părintele Arhiepiscop.

După săvârșirea Sfintei Liturghii de la Catedrala Arhiepiscopală, ierarhul a mers la biserica monument istoric cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ – Mavromol din centrul orașului Galați, unde, la icoana Maicii Domnului de la altarul de vară din curtea acestui sfânt locaș, s-a rugat împreună cu credincioșii și a ținut un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre urcușul duhovnicesc al postului și despre bucuria creștinilor de a o simți alături pe Maica Domnului.

Cu acest prilej, Chiriarhul Dunării de Jos a apreciat și evlavia deosebită pe care credincioșii gălățeni o au față de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și pe care și-au manifestat-o în această perioadă a postului, prin participarea în număr mare la procesiunile cu icoana Maicii Domnului desfășurate în Eparhia Dunării de Jos.

La final, toți credincioșii prezenți la biserică au fost binecuvântați și au primitdin partea ierarhului iconițe.

Pelerinajul de Florii, ediţia a X-a

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Alte emisiuni

Ne puteți urmări și pe Facebook