Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Marţi, 4 decembrie 2012, în cadrul sărbătorilor Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul spiritual al municipiului Brăila, a avut loc pelerinajul „Călători pe cărările sfinţilor“, desfăşurat către parohia „Sfântul Ierarh Nicolae“.

Procesiunea s-a desfăşurat pe tradiţionalul traseu: biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ – biserica „Sfântul Nicolae“ din Brăila.

Peste 100 de preoţi din Brăila şi Galaţi, împreună cu tineri îmbrăcaţi în costume populare ce purtau în mâini prapuri şi făclii, însoţiţi de sute de credincioși, au format două grupuri pentru procesiune. Primul grup, condus de ÎPS Casian cu moaştele Sfântului Apostol Andrei a plecat de la biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, iar ce de-al doilea grup, cu moaştele Sfântului Nectarie, a plecat de pe Calea Călăraşilor. Cele două procesiuni s-au întâlnit în faţa bisericii „Sfântul Nicolae“ din municipiu unde se aflau şi moaştele Sfântului Nicolae.

Toţi preoţii şi majoritatea credincioşilor au intrat în biserică unde Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit slujba Litiei. În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor brăileni, Chiriarhul Dunării de Jos a arătat că „Sf Apostol Andrei i-a adus «Pe calea sfinţilor» de la Galaţi la Brăila, pe Sfântul Ierarh Nicolae şi pe Sfântul Nectarie Taumaturgul. După bucuria din mjilocul creştinilor de la penitenciar, la biserica «Sfântul Nicolae», preoţimea unită din oraşele Galaţi şi Brăila a dat un semnal de aceeaşi unitate, bucurie şi sărbătoare sfântă în sufletele brăilenilor“.

După slujba Litiei, sfintele moaşte au fost aşezate spre închinare pe baldachinul special amenajat pe esplanada din faţa bisericii, unde vor rămâne până în seara zilei de 6 decembrie.

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook