În zilele de 21, 22 şi 23 decembrie 2012, la cimitirele, monumentele şi troiţele închinate eroilor din decembrie 1989 din întreaga ţară, ierarhi, preoţi şi diaconi vor înălţa rugăciuni de pomenire a celor care şi-au dat viaţa pentru libertatea, credinţa şi demnitatea poporului român.

Sâmbătă, 22 decembrie a.c., la Cimitirul Eternitatea din Galaţi, cu ocazia sărbătoririi a 23 de ani de la revoluţia din decembrie 1989, s-a desfăşurat o ceremonie de pomenire şi evocare a celor ce şi-au sacrificat viaţa pentru eliberarea poporului român de sub opresiunea regimului ateo-comunist.

Slujba de pomenire a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi capelani, în prezenţa militarilor, jandarmilor, autorităţile gălăţene, membrii familiilor martirilor, reprezentanţi ai asociaţiilor locale de revoluţionari, precum şi a numeroşi credincioşi prezenţi la eveniment.

Adresându-se familiilor celor trecuți la Domnul în evenimentele din decembrie 1989, Înaltpreasfinția Sa a aminintit că „în mormânt nu toți murim, după cum în viață nu toți trăim. În mormânt nu-i atâta moarte precum avem tendința să credem, după cum, uneori, în viață nu-i atâta viață... În fața omului care trăiește și după moarte nu trebuie să ne scoate doar acoperământul de deasupra capului, ci să îndepărtăm piatra grea pe care o așezăm pe conștiință, pe suflete și pe inimi pentru a nu mai vedea pe cei mai buni dintre noi, pe cei mai curați și mai sfinți dintre noi pe care Dumnezeu, patria și neamul întotdeauna i-a iubit și i-a chemat, pentru ca de-acolo, din înălțimea jertfei, din înălțimea sacrificiului, a datoriei împlinite să ne ridice pe noi care adesea decădem, cădem și scădem datorită uitării!“.

Potrivit hotărârii Sfântului Sinod, la fiecare Sfântă Liturghie oficiată în bisericile şi mănăstirile din ţară şi din străinătate sunt pomeniţi eroi ostaşi şi luptători români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea poporului român.

Proiect

Omagiu

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video

Ne puteți urmări și pe Facebook