Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Mitropolia Munteniei și Dobrogei Arhiepiscopia Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Bunul Dumnezeu a rânduit ca în iarna anului 2014 să fiu hirotonit întru preot, pe seama parohiei cu hramul „Sfântul Proroc Ilie“ din satul Oprişeneşti din judeţul Brăila. Tânăr absolvent de Teologie Pastorală la Facultatea „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti, nu cunoşteam realitatea din teren şi am fost uimit de faptul că în biserică intrau doar credincioşi vârstnici şi tot mai puţini copii. Acela a fost momentul în care L-am rugat pe Dumnezeu să mă ajute să găsesc calea de a le arăta oamenilor taina şi frumuseţea vieţii în Hristos.

Cautând să îi apropii spre biserică pe puţinii copii ai parohiei, am distribuit pe reţelele de socializare un mesaj prin care făceam apel la prieteni, cunoscuţi, rude şi foşti colegi să mă ajute să fac sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos mai frumoasă pentru câteva persoane. Nădajduind că Bunul Dumnezeu va lucra prin oameni, nu rămăsese decât să aştept să văd dacă rugile îmi vor fi ascultate.

Mare mi-a fost bucuria când mai mulţi creştini din diferite medii (angajaţi ai mai multor corporaţii din Bucureşti, membrii ai unor ONG-uri, asistenţi sociali, învăţători şi preoţi) au răspuns prompt mesajului, contactându-mă pentru a găsi căile de a pune la dispoziţie mai multe daruri pregătite pentru copiii parohiei.

Prima colecta, făcută cu multe emoţii, a bucurat 30 de copii aflaţi în diferite situaţii mai grele (părinţi plecaţi în străinătate, familii fără venituri sau cu mulţi copii). Pungile au conţinut dulciuri, jucării, haine, cărţi sau rechizite, primite cu mare bucurie de către cei mici. Aceste daruri au schimbat atitudinea familiilor şi din acel moment copii au văzut în mine nu numai un preot de ţară, ci un prieten şi un apropiat de-al lor, începând să îmi fie alături.

An de an am încercat să le dăruiesc, pe lângă pachetele de dulciuri pregătite pentru finalul Sfintei Liturghii din ziua Naşterii Domnului, măcar una sau doua jucării. Dar mare a fost bucuria când oamenii au contribuit cu mult mai mult de atât. Anul acesta Dumnezeu a trimis ajutorul părintelui George Vâlcu de la parohia Antwerpen din Belgia, care prin intermediul enoriaşilor săi a trimis mai multe „cutii ale bucuriei“ pentru copiii din Oprişeneşti.

Iată, că anul acesta încheiem cea de-a treia ediţie a Colectei de Crăciun sperând ca la anul să reuşim să aducem iarăşi bucuria şi bunătatea Pruncului născut în peştera din Betleem, în casele copiilor parohiei şi nu numai.

Pr. Silviu Vasiliu

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Alte emisiuni

Ne puteți urmări și pe Facebook