La iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în şedinţa de lucru din 17 februarie 2011, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca anul 2012 să fie declarat Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română.

În acest sens, Cancelaria Sfântului Sinod a elaborat un program-cadru cu caracter naţional bisericesc pentru realizarea în anul 2012 a proiectului religios-duhovnicesc, cultural-editorialistic şi mediatic intitulat 2012 - Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română.

În anul 2012, Patriarhia Română şi eparhiile din ţară şi străinătate vor organiza conferinţe pastoral-misionare, colocvii teologice, dezbateri şi seri duhovniceşti despre Taina Sfântului Maslu (prezentare biblic-patristică şi istorică, semnificaţie teologică şi existenţială, repetabilitatea şi efectele Sfântului Maslu, inovaţii şi practici neortodoxe privind săvârşirea acestei Sfinte Taine etc.). De asemenea, profesori de la instituţiile de învăţământ teologic ortodox vor realiza studii, comentarii, bibliografii cu conţinut biblic, patristic, istoric, dogmatic, liturgic, omiletic-catehetic, pastoral şi social-medical despre Taina Sfântului Maslu. O atenţie specială va fi acordată acestei Sfinte Taine în cateheza ortodoxă, lucrarea pastorală, social-filantropică şi medicală a Bisericii şi slujitorilor ei pentru îngrijirea bolnavilor.

Ca parte a programului-cadru naţional bisericesc, la Conferinţa pastoral-misionară semestrială din primăvara anului 2012 se va trata tema 2012 - Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română, care va fi aprofundată la una dintre conferinţele preoţeşti administrative lunare pe care o va stabili fiecare eparhie.

În toamna anului 2012, la Palatul Patriarhiei va avea loc o şedinţă solemnă a Sfântului Sinod cu tema 2012 - Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română. Cu acest prilej, va fi organizată o expoziţie de fotografii cuprinzând cele mai frumoase şi reprezentative fresce, icoane, miniaturi, broderii şi ţesături, mozaicuri şi vitralii care reflectă tămăduirile săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos, minuni ale sfinţilor pentru vindecarea celor bolnavi, aşezăminte social-filantropice şi medicale din trecut şi prezentul Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, va fi prezentat un raport sinteză privind activităţile eparhiilor consacrate anului omagial 2012.

Manifestările organizate în Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor vor fi mediatizate de către Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române (Radio Trinitas, Televiziunea Trinitas, publicaţiile Lumina, Agenţia de ştiri Basilica, Biroul de Presă), mass-media bisericească eparhială şi presa laică.

Ca parte a programului-cadru naţional bisericesc, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat elaborarea şi publicarea de către Patriarhia Română a unui volum “Asistenţa social-filantropică şi medicală din Biserica Ortodoxă Română în trecut şi prezent”, precum şi a unui album intitulat “Sfântul Maslu şi îngrijirea bolnavilor”, însoţit de un DVD.

 

Sărbătorile Sfântului Apostol Andrei

Concert caritabil

Proiect

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video

Ne puteți urmări și pe Facebook