La iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în şedinţa de lucru din 29 octombrie 2012, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca anul 2014 să fie declarat Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei  Împărtăşanii) şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română. În acest sens, Cancelaria Sfântului Sinod a elaborat un program-cadru naţional bisericesc care se va desfăşura sub următoarele coordonate:

În primul semestru al anului 2014, tema va fi tratată sub genericul „Sfânta Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie sub aspect biblico-patristic, dogmatic-moral, liturgic şi pastoral“.

În al doilea semestru al anului 2014, tema va fi tratată complementar sub genericul Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, la împlinirea a 300 de ani de la martiriul lor.

La Conferinţa pastoral-misionară semestrială din primăvara anului 2014 se va trata tema „Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii), iar conferinţa pastoral-misionară semestrială din toamna anului 2014 va avea tema „Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni“.

În anul 2014, Patriarhia Română va organiza un congres euharistic internaţional, un simpozion naţional şi o expoziţie naţională dedicate „Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni“, cu scopul valorificării moştenirii istorice, spirituale şi culturale a epocii brâncoveneşti. Eparhiile şi instituţiile de învăţământ teologic ale Bisericii Ortodoxe Române vor organiza în anul 2014 dezbateri, colocvii, seminarii şi expoziţii de icoane, fresce, mozaicuri cu tema Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii)“ şi „Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni“ în Patriarhia Română.

Agenţiile de pelerinaj ale Patriarhiei Române vor organiza pelerinaje în ţară şi străinătate la locurile unde au trăit mari duhovnici ai Ortodoxiei, precum şi la locurile legate de viaţa, martiriul şi moştenirea culturală a Sfinţilor Brâncoveni.

În luna octombrie 2014, la Palatul Patriarhiei va avea loc şedinţa solemnă a Sfântului Sinod în timpul căreia se va prezenta o sinteză a evenimentelor din eparhii privind Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română. Manifestările organizate în 2014 – Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română vor fi mediatizate de către Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române, mass-media bisericească eparhială şi presa laică.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Sărbătorile Sfântului Apostol Andrei

Concert caritabil

Proiect

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video

Ne puteți urmări și pe Facebook