236. Ce inseamna cuvantul "Aghiasma" (Aiasma)? Cuvantul este grecesc (aghios) si inseamna Sfintire. La noi, prin aghiasma se intelege atat apa sfintita, cat si slujba pentru Sfintirea ei.

237. De cate feluri e Aghiasma in intelesul ei de slujba? De doua feluri: mare si mica. Cea mica se mai numeste in popor si sfestanie, care inseamna luminare, sau slujba luminilor, pentru ca la inceput se intelegea prin ea Aghiasma cea mare, care se savarseste la Boboteaza, sarbatoare numita si ziua luminilor sau a luminarii, deoarece atunci se botezau catehumenii.

238. Cand se savarseste Sfintirea cea mica a apei? In biserica, de regula la fiecare zi intai a lunii, iar in case, oricand cer credinciosii, mai ales in zilele de miercuri si vineri dimineata. Cand preotii, potrivit hotararilor Sf. Sinod merg sa boteze casele credinciosilor, acestia sunt datori sa-i primeasca pe preoti cu bucurie si cu dragoste, deoarece preotii aduc binecuvantarea si ajutorul lui Dumnezeu asupra casei si a familiei lor, prin apa sfintita cu care-i stropesc.

239. Care sunt roadele si folosul acestei slujbe? «Stiut sa fie ca prea bun obicei este si folositor de suflet sa se faca in biserici, in manastiri si in case, Sfintirea apei la toate zilele dintai ale lunii si a stropi pe oameni in manastiri si in chilii, asisderea si in casele mirenilor si toate ale lor. Aceasta apa sfintita pe care Duhul Sfant prin rugaciunile preotilor o sfinteste, multe feluri de lucrari are, precum insasi ectenia Sfintirii si rugaciunea marturisesc. Ca prin stropirea ei, duhurile cele viclene din tot locul se gonesc si se iarta de pacatele cele mici de peste toate zilele, adica nalucirile diavolesti, gandurile cele rele; iar mintea se curateste de lucrurile cele spurcate si indreptata spre rugaciune se face; aduce dar paza, inmultirea castigului si indestulare; bolile goneste si da sanatate trupeasca si sufleteasca. Si mai in scurt sa zicem: toti cei ce o primesc cu credinta iau sfintenie si binecuvantare. Pentru aceasta dar, datori sunteti si voi, preotilor, sa va invatati enoriasii vostri ca sa o primeasca pe ea cu credinta, spre marele folos al lor»562 (Molitfelnicul, Povatuirea din fruntea slujbei Aghiazmei mici, ed. 1984, p. 167).

240. Dar Sfintirea cea mare a apei cand se face? La Boboteaza, atat in ajun, cand se sfinteste apa cu care preotii boteaza apoi casele crestinilor, cantand troparul Botezului: «In Iordan, botezandu-Te Tu, Doamne...», cat si in insasi ziua Bobotezei, dupa Sfanta Liturghie, rand se sfinteste apa pe care o iau crestinii pe la casele lor pentru tot anul.

241. De ce se spune "Sfintirea cea mare a apei"? Pentru ca apa de la Boboteaza are o putere deosebita, fiind Sfintita printr-o indoita chemare a Sf. Duh in cursul rugaciunii de sfintire, iar Sfintirea are loc in insasi ziua in care Mantuitorul a sfintit apele, botezandu-Se in Iordan. De aceea si slujba Aghiasmei mari este mai lunga si mai sarbatoreasca decat a Aghiasmei mici, iar cantarile si rugaciunile ei pomenesc si preaslavesc indeosebi Botezul Domnului in Iordan.

242. Ce putere are apa sfintita de la Boboteaza si cum o folosim? Aghiasma Mare, adica apa Sfintita de la Boboteaza, are, intr-o masura cu mult mai mare, puterea sfintitoare si tamaduitoare, precum si darurile minunate, pe care am spus ca le are Aghiasma mica. De aceea, ea se pastreaza nestricata vreme indelungata, ramane tot asa de proaspata, de curata si placuta la gust ca si cand ar fi atunci scoasa din izvor. O parte din ea se pastreaza in biserica, intr-un vas anume, numit si aghiasmatar, si e folosita de preot la o multime de slujbe (ierurgii). Cu aceasta apa sfintita se stropesc persoanele si lucrurile care trebuie exorcizate, curatite sau sfintite. Se intrebuinteaza, de pilda: la botezul copiilor, la rugaciunea pentru durerea de cap, la randuiala de curatire a fantanii spurcate, la binecuvantarea inceperii semanaturilor, la vasul cel spurcat, la Tarinele (holdele), viile si gradinile bantuite de lacuste si gandaci, la Sfintirea crucii si a troitei, a clopotului, a vaselor si vesmintelor bisericesti s.a. Aghiasma Mare se foloseste de asemenea la Sfintirea bisericii si a antimiselor, a Sfantului Mir si a altora. Fiecare crestin sau fiecare casa trebuie sa ia din Aghiazma de la Boboteaza si sa o pastreze intr-un vas curat si la loc de cinste. Se gusta dintr-insa pe nemancate si cu multa cuviinta in zilele de ajunare si de post, sau in zilele de sarbatori mari, dupa ce venim de la biserica, mai ales cand nu ne impartasim. Se obisnuieste ca credinciosii sa bea din Aghiasma mare timp de 8 (opt) zile in sir, incepand din ajunul Bobotezei, pana la incheierea praznicului, adica pana la 13 ianuarie. Dupa aceea, ea se poate lua numai dupa Spovedanie. indeosebi cei opriti de la impartasire se pot mangaia luand aghiasma si apoi anafora. Cand ne impartasim, Aghiasma se ia dupa impartasire, fiind mai mica decat Sfanta impartasanie, iar cand luam numai anafora, Aghiasma se ia inainte de aceasta, fiind mai mare ca anafora. Putem stropi cu Aghiasma cea mare casa, curtea si gradina, vitele si chiar ogoarele si livezile noastre, pentru a le feri de rele. In caz de boala, putem, de asemenea, sa gustam din ea cu credinta. Caci apa aceasta, avand intr-insa darul si puterea dumnezeiasca a Sfantului Duh, a facut adesea multe minuni, insanatosind bolnavi, tamaduind rani, aparand de rele, de necazuri si de primejdii.

243. Care sunt cele mai de seama ierurgii in legatura cu omul? Sunt cele ce se savarsesc la nasterea omului si cele care se savarsesc la moartea lui, sau in legatura cu pomenirea mortilor.

244. Care sunt ierurgiile in legatura cu nasterea? Sunt urmatoarele: a) Randuiala de ziua intai pentru femeia lehuza, indata dupa nastere; b) Rugaciunea la insemnarea pruncului, cand i se pune numele; a opta zi dupa nastere; c) Randuiala imbisericirii pruncului si a curatirii lehuzei, la 40 de zile dupa nastere. Cea dintai se savarseste in casa femeii care a nascut, iar celelalte doua, la biserica.

245. Cum se face randuiala in ziua intai si care este rostul ei? In ziua intai dupa nasterea pruncului, preotul face sfintirea cea mica a apei. Apa sfintita acum e ca o preinchipuire a botezului563 (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre Sf. Taine, cap. 59, p. 71). Cu ea se stropeste casa, lehuza, pruncul, moasa si toti ai casei. Apoi preotul citeste trei molitve pentru femeia lehuza, in care se roaga pentru grabnica ei ridicare din patul nasterii, pentru iertarea pacatelor ei, pentru ocrotirea ei si a pruncului de bantuiala duhurilor necurate si pentru curatirea mamei de intinaciunea trupeasca pricinuita de nastere, intrucat, precum zice Psalmistul (Ps. 50, 6), suntem zamisliti intru faradelege si nascuti in pacat. Cu acelasi scop rosteste acum preotul si o rugaciune deosebita pentru moasa si alta pentru celelalte persoane care au ajutat la nastere, intrucat atingerea de lehuza si de prunc le este socotita ca o intinare, de care trebuie curatati564 (Ibidem, p. 71). Din apa Sfintita cu acest prilej se obisnuieste a se pune in baia (scaldatoarea) copilului, in primele trei zile dupa nastere.

246. Care este randuiala din ziua a opta dupa nastere? In ziua a opta dupa nastere, pruncul e adus de moasa la biserica si, stand afara in pridvor inaintea usilor ca unul ce nu este inca botezat si imbisericit, preotul il binecuvanteaza, facandu-i semnul crucii la frunte, pentru luminarea mintii si a gandurilor; la gura, pentru sfintirea cuvantului si a suflarii, si la piept, pentru ferirea inimii de poftele si patimile trupesti; apoi ii citeste o rugaciune pentru punerea numelui, care inseamna un fel de pregatire pentru botez. De obicei, in timpul din urma, preotii impreuneaza aceasta randuiala fie cu cea din ziua intai, fie cu cea a botezului. Datina de a pune numele pruncului a opta zi dupa nastere este veche, fiind mostenita din Legea Veche, care oranduise aceasta zi pentru curatirea pruncilor de sex barbatesc, prin taierea imprejur si prin punerea numelui (Lev. 12, 3). Noi, crestinii, am pastrat-o fiindca si Mantuitorul insusi - supunandu-Se Legii - a fost taiat imprejur a opta zi dupa nastere, rand I s-a pus numele de Iisus (Luca 2, 21). Numele care se da la botez este de obicei numele nasului sau al Sfantului zilei, sau al altui sfant pe care parintii il aleg copilului ca patron sau ocrotitor. Este bine sa se puna nume de sfinti din calendarul ortodox sau din cele obisnuite in popor. Sfantul al carui nume il purtam trebuie sa fie pentru noi nu numai un ocrotitor sau pazitor, ci si un model de urmat si un indemn statornic spre adevarata vietuire crestineasca.

247. Cum se face si care este rostul randuielii la 40 de zile dupa nastere? La patruzeci de zile dupa nastere se face randuiala pentru imbisericirea pruncului botezat si pentru curatirea lehuzei, dupa datina mostenita tot din Legea Veche (Lev. 12, 1-8), pe care a pazit-o si Maica Domnului, aducand pe dumnezeiescul sau Prunc la templu, unde a fost intampinat si tinut in brate de batranul Simeon (Luca 2, 22 s.u.). Pruncul e adus de maica sa sau de nas inaintea usilor bisericii, unde preotul citeste molitvele de curatire, rugandu-se intai pentru mama, ca Dumnezeu sa o curateasca de intinaciunea lehuziei si sa o invredniceasca a intra din nou in sfantul locas si a se impartasi cu Sfintele Taine; se roaga apoi pentru prunc, pentru ca Dumnezeu sa-l creasca, sa-l binecuvanteze si sa-l sfinteasca, invrednicindu-l, la vremea cuvenita, de luminarea botezului. Urmeaza apoi imbisericirea pruncului, adica introducerea lui in biserica: preotul ia in brate pe prunc, inchipuind pe dreptul Simeon, care a purtat in bratele sale pe Pruncul Iisus si face semnul Crucii cu el intai in fata usilor bisericii, apoi in mijlocul bisericii si, in cele din urma, in fata usilor imparatesti, zicand de fiecare data: «Se imbisericeste robul (roaba) lui Dumnezeu (numele) in numele Tatalui...» (daca pruncul e baiat preotul il duce si in altar, ocolind cu el Sfanta Masa). Apoi il pune jos, in fata usilor imparatesti, in semn ca e inchinat Domnului, de unde il ridica nasul sau mama. Partea de la urma a randuielii din a patruzecea zi, adica imbisericirea pruncului, preotii o fac de obicei indata dupa slujba botezului.

248. Care sunt ierurgiile in legatura cu sfarsitul omului si grija pentru cei morti? Sunt acele ierurgii si randuieli poruncite de Biserica sau mostenite din practica crestina.

249. Cum se mai numeste grija pentru cei morti? Se mai numeste cultul mortilor.

250. Cum trebuie sa fie sfarsitul adevaratului crestin? In rugaciunile ei (ectenia dinainte si de dupa sfintirea Darurilor) Biserica ne indeamna sa cerem de la Dumnezeu, intre altele, «sfarsit crestinesc vietii noastre: fara prihana, neinfruntat, cu pace...», adica in pace cu toata lumea si cu cuget impacat, linistit, fara teama de moarte.

251. Care este grija si datoria crestineasca cea mai de seama a celor vii fata de cei ce-si dau sufletul? Ca acestia din urma sa moara spovediti si grijiti (impartasiti) si cu lumanarea aprinsa in mana.

252. De ce este atat de trebuincioasa spovedania si impartasirea pe pragul mortii? Pentru ca marturisirea pacatelor, mai mult decat oricand in cursul vietii, aduce celui pe moarte iertarea acestor pacate, linistirea cugetului, impacarea cu Dumnezeu si cu semenii pe care ii va fi nedreptatit, urat sau pagubit cu ceva, sau cu care va fi fost certat. Cat priveste Sfanta impartasanie, ea, fiind arvuna vietii vesnice si chezasia invierii (Ioan 6, 54), alcatuieste merindea cea mai scumpa si mai de pe urma, de care nici un crestin nu trebuie lipsit si pe care repausatul o ia cu sine pe drumul cel lung al vesniciei. Asa ne povatuiesc Sfintii Parinti adunati in Soborul cel dintai din toata lumea (Niceea, 325), in cel de al 13-lea canon al lor: «Iar pentru cei ce pleaca (din viata), sa se pazeasca si acum legea veche si canoniceasca, incat daca pleaca cineva, sa nu fie lipsit de merindea cea mai de pe urma si cea mai trebuincioasa...»565 (Vezi de asemenea Sf. Grigorie de Nissa, can. 5.). Sfantul Trup si Sange va fi pentru sufletul celui raposat cel mai bun tovaras, scut si aparator in fata Tronu-lui Judecatii. Astfel, crestinul spovedit si impartasit isi poate astepta si intampina moartea cu mai mult curaj si cu seninatate566 (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre sfarsitul nostru, cap. 360, p. 242-243). De aceea, cea din urma impartasire - aceea care se da pe patul mortii - poarta in popor numele de Grijanie, adica grija cea mai de capetenie si mai de pe urma pe care se cuvine sa o avem aici pe pamant pentru mantuirea sufletului nostru. Iar trecerea cuiva din viata fara spovedanie si fara grijanie este socotita, pe drept cuvant, nu numai ca o mare paguba pentru sufletul celui raposat, ci si un mare pacat pentru cei ai lui, ramasi in viata, daca lucrul s-a petrecut din vina sau nepurtarea lor de grija. De aceea, cand se face pomenire sau parastas pentru astfel de morti, numele lor e insotit de aratarea «mort negrijit si nespovedit», iar uneori si «fara lumanare».

253. De ce se pune lumanare aprinsa in mainile celui ce trage sa moara? Pentru ca lumina este, pe de o parte, calauza sufletului pe calea cea fara de intoarcere, risipind intunericul mortii, iar pe de alta parte ea inchipuie pe Hristos si Evanghelia Sa, caci El a spus: "Eu sunt Lumina lumii. Cel ce-Mi urmeaza Mie nu va umbla intru intuneric, ci va avea lumina vietii" (Ioan 8, 12; II Cor. 4, 4, 6). Avand deci lumanarea in mainile sale, omul trece la cele de dincolo impreuna cu Hristos si avand cu el "lumina vietii" celei vesnice, pe care a primit-o inca de la botez. Viata pamanteasca a crestinului inceputa cu Hristos se sfarseste astfel tot cu El, pentru a se prelungi in ceruri langa El. Lumanarea aceasta ne aminteste totodata de pilda celor zece fecioare, si anume de candelele aprinse cu care cele cinci fecioare intelepte au intampinat pe mirele lor la miezul noptii (Matei 25, 1-13). Aceeasi insemnare o au si celelalte lumini si sfesnice care ard imprejurul sicriului, precum si lumanarile aprinse care se dau celor ce iau parte la slujba inmormantarii sau la parastas.

254. De ce se trag clopotele bisericii cand moare cineva? Ca sa vesteasca si celorlalti membri ai parohiei ca unul dintre ei i-a parasit, sa-i indemne la rugaciune pentru iertarea pacatelor lui (de aceea toti zic: "Dumnezeu sa-l ierte!") si sa le aduca si lor aminte ca toti sunt muritori. Glasul clopotului ne duce deodata cu gandul la trambita cu care ingerul va vesti sfarsitul lumii si scularea din morminte, la infricosata Judecata de apoi (Matei 24, 31; 1 Cor. 15, 52; 1 Tes. 4, 16).

255. De ce se scalda trupul raposatului si apoi e imbracat in haine curate? Urmand pilda celor dintai crestini (Fapte 9, 37), spalam trupurile raposatilor, in semn de curatire, cu apa curata, care aduce aminte de apa botezului, aratand cu aceasta ca cei raposati au trait crestineste567 (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre sfarsitul nostru, cap. 368, p. 248). Apoi imbracam trupurile in haine noi si curate, inchipuind vesmantul cel nou al nestricaciunii, cu care ele vor invia la ziua judecatii (I Cor. 15,42-44).

256. Pentru ce se aseaza trupul raposatului in sicriu si cu fata spre rasarit? Se aseaza in sicriu, pentru a fi ocrotit de greutatea pamantului, inainte de putrezire, si pentru a arata ca trupul se afla sub acoperamantul Celui Prea inalt si se odihneste sub umbra Celui Atotputernic (Ps. 90, 91). Se aseaza cu fata spre rasarit, ca si la botez, pentru ca dinspre Rasarit ne-a venit Hristos, lumina cea adevarata, si tot dinspre Rasarit va veni El la judecata viitoare (Matei 24, 27). Trupul e acoperit cu o panza alba, aratand ca raposatul se afla sub acoperamantul lui Hristos568 (Tbidem, cap. 362, p. 244).

257. De ce se pune icoana sau cruce pe pieptul celui repausat? Pentru a arata ca crestinul isi da duhul in Hristos, intru Care si Caruia 1 se incredinteaza la moarte569 (Ibidem, cap. 362, p. 244), iar Crucea Lui este scut si arma impotriva ingerilor rai care cauta sa ia sufletele mortilor.

258. Ce slujba se face la casa celui repausat? Indata dupa moarte sau inainte de inmormantare, preotul savarseste la casa repausatului panihida sau panahida. Numele acestei ierurgii vine de la cuvantul grecesc Pannihis, care inseamna priveghere sau slujba de toata noaptea, deoarece panihida inlocuieste priveghiile, adica rugaciunile din timpul noptii, care se faceau odinioara in biserici, in ajunul praznicelor mari, sau in case, la capataiul celor repausati. Aceasta slujba e o prescurtare a slujbei inmormantarii, fiind alcatuita din rugaciunile incepatoare obisnuite, troparele de la inceputul slujbei inmormantarii, rugaciunea «Dumnezeul duhurilor si al tot trupul...» in care ne rugam pentru iertarea si odihna celor raposati, apoi "vesnica pomenire".

259. Cand se face inmormantarea? De obicei a treia zi dupa moarte, cand se face pentru raposat si prima Pomenire si cand, dupa credinta noastra, sufletul celui repausat paraseste pentru totdeauna pamantul si locurile pe unde a trait, pentru a se inalta la cer570 (Mitrofan, Viata repausatilor nostri si viata noastra dupa moarte, din frantuzeste, de Iosif, Mitropolit primat, ed. II, Buc. 1899, p. 25). La nevoie inmormantarea se face insa si mai degraba sau mai tarziu.

260. De ce trupul celui repausat e adus la biserica inainte de a fi inmormantat si aici i se face slujba inmormantarii? Pentru ca aici raposatul se afla pentru cea din urma oara in mijlocul parohiei sau al obstii crestine in care a trait. El isi ia acum ramas bun nu numai de la cei ramasi in viata, ci si de la locasul sfant unde a luat parte la sfintele slujbe, unde a fost botezat, cununat si impartasit. Si, dupa cum in biserica a primit botezul si imbisericirea, adica inceputul vietii sale in Hristos, se cuvine ca tot aici sa i se faca si cea din urma slujba, aceea care binecuvanteaza sfarsitul vietii sale pamantesti si intrarea pe poarta vesniciei.

261. Slujba inmormantarii este oare aceeasi pentru toti cei repausati? Nu. Biserica a intocmit patru randuieli deosebite ale slujbei inmormantarii: una pentru credinciosii laici sau mireni in varsta, a doua pentru pruncii si copiii pana la sapte ani, a treia pentru diaconi si preoti de mir si a patra pentru calugari si arhierei.

262. Care este partea cea mai de seama din slujba inmormantarii credinciosilor? Partea cea mai de seama din slujba inmormantarii credinciosilor este molitva de dezlegare («Dumnezeul duhurilor si al tot trupul»), urmata de rugaciunile de iertare, rostite de preot. in acestea, preotul roaga pe Dumnezeu sa dezlege sufletul celui raposat, de orice blestem sau afurisenie, sa-i ierte tot pacatul sufletesc si trupesc, ca sufletul lui sa se odihneasca impreuna cu dreptii, iar trupul sa se dea inapoi firii, desfacandu-se in cele din care a fost alcatuit.

263. Ce inseamna sarutarea cea mai de pe urma, pe care rudele, prietenii si cunoscutii o dau celui repausat? Aceasta este pecetea dragostei si a unirii, ce leaga pe cei vii cu cei morti si totodata semnul iertarii si al impacarii prin care ne luam ramas bun de la cel ce pleaca dintre noi571 (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre sfarsitul nostru., cap. 367, p. 247-248). De aceea, in timpul acesta se canta frumoasele si induiosatoarele podobii: «Veniti, fratilor, sa dam mortului sarutarea cea mai de pe urma...» si celelalte, in care Biserica ne zugraveste din nou piericiunea si vremelnicia vietii pamantesti si ne aminteste ca toti vom muri si ne indeamna sa ne rugam cu totii pentru iertarea si odihna celui raposat.

264. Ce inseamna: "Vesnica pomenire", care se canta repausatului la sfarsitul slujbei inmormantarii, la punerea in mormant si la parastase? Prin aceasta ne rugam lui Dumnezeu ca, pe de o parte, El sa-Si aduca pururea aminte de cel raposat, cum s-a rugat talharul pe cruce: "Pomeneste-ma, Doamne, intru imparatia Ta!", iar, pe de alta, noi, cei vii, sa pastram o neintrerupta aducere aminte de dansul, sa nu-l lasam in uitare, ci sa-l pomenim totdeauna, rugandu-ne pentru dansul.

265. Se face vreo abatere de la randuiala obisnuita a slujbei inmormantarii, in vreun timp al anului? Da, si anume in Saptamana luminata, adica intre Duminica invierii si Duminica Tomii. Iata ce ne invata despre aceasta cartea de slujba: "Stiut sa fie ca de va raposa vreunul din crestini de Sfintele Pasti sau in orice zi din Saptamana luminata pana la Duminica Tomii, nu cantam slujba inmormantarii stiute, pentru marirea si cinstirea sarbatorii invierii si pentru ca acestea sunt zile de bucurie si de veselie, iara nu de jale si de plangere. Si toti cati murim intru nadejdea invierii si a vietii celei vesnice, intru Hristos inviem"572 (Molitfelnicul, invatatura dinainte de slujba inmormantarii, din Saptamana luminata, ed. 1984, p. 280). De aceea, pentru ca bucuria invierii sa nu fie intunecata sau umbrita de jalea si durerea pentru cei morti, din zilele obisnuite, preotul slujeste in asemenea cazuri imbracat in vesminte luminate (albe), iar slujba inmormantarii din aceste zile e alcatuita aproape numai din cantarile invierii. Din slujba obisnuita a inmormantarii se pastreaza numai ectenia pentru morti, condacul "Cu Sfintii odihneste, Hristoase..." si rugaciunile de dezlegare si iertare («Dumnezeul duhurilor...» si celelalte).

266. De ce preotul, la coborarea sicriului in groapa, arunca peste el prima lopata de tarana, in forma de cruce? Intai pentru a ne aduce aminte de cuvantul Domnului: "Ca pamant esti si in pamant te vei intoarce" (Fac. 3, 19). Al doilea, pentru a mangaia pe cei ramasi in viata ca, chiar in pamant, trupul celui raposat ramane tot sub puterea si ocrotirea lui Dumnezeu, deoarece, precum zice Psalmistul: "Al Domnului este pamantul si plinirea lui, lumea si toti cei ce locuiesc intr-insa" (Ps. 23, 1). Sau, precum ne invata Sf. Apostol Pavel: "Caci de viem, Domnului viem, si de murim, Domnului murim; deci, sau de viem sau de murim, ai Domnului suntem" (Rom. 14, 8).

267. Pentru ce preotul varsa cenusa din cadelnita, untdelemn si vin peste trupul raposatului? Se varsa cenusa, pentru a adeveri cuvantul Sfintei Scripturi ca "pamant si cenusa suntem" (Fac. 18, 27; lov 30, 19; Eccl. 12, 7). Apoi, aceasta cenusa, fiind binecuvantata si Sfintita cu semnul Crucii, prin tamaie, pune pe mort sub scutul lui Hristos pana la inviere573 (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre Sf. Maslu, cap. 287, p. 185). Untdelemnul este semnul si pecetea lui Hristos, ca si untdelemnul de la Botez. "Atunci (la Botez), ungerea cu untdelemn chema pe candidatul la Botez la luptele cele sfinte; acum insa untdelemnul cel varsat inseamna ca cel adormit a luptat luptele cele sfinte si s-a desavarsit"574 (Dionisie Pseudo-Areopagitul, Despre ierarhia bisericeasca, VII, 3 (trad. rom. cit., p. 149), si Sf. Simion al Tesalonicului, Despre Sfantul Maslu, cap. 286-287 si Despre sfarsitul nostru, cap. 362, trad. rom. p. 185, 248). Iar vinul, in unele parti amestecat cu untdelemn, iar in altele inlocuit cu Aghiasma, se toarna crucis peste trupul raposatului. Vinul este simbolul sangelui, adica al sevei de viata care curge prin madularele trupului omenesc si il insufleteste. Turnarea lui peste trupul mortului este deci preinchipuirea nemuririi sau a invierii pentru viata cea vesnica, pe care o nadajduim.

268. Ce este si ce inchipuie coliva, care se face la inmormantari si parastase? Coliva inchipuie insusi trupul mortului si este totodata un semn vazut al credintei noastre in inviere si nemurire, deoarece este facuta din boabe de grau, pe care insusi Domnul le-a infatisat ca purtand in ele icoana sau asemanarea invierii trupurilor: dupa cum bobul de grau, ca sa incolteasca si sa aduca roada trebuie sa se ingroape mai intai in pamant si apoi sa putrezeasca, tot asa si trupul omenesc mai intai se ingroapa si putrezeste, pentru ca sa invieze apoi intru nestricaciune (Ioan 12, 24; 1 Cor. 15, 36 s.u.)575 (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre sfarsitul nostru, cap. 371, p. 249, comp. si Mitrofan, op. cit., pag. 172, 173). De aceea, la binecuvantarea colivei de catre preot, si anume, cand se canta «Vesnica pomenire», rudele si prietenii mortului ridica tava (farfuria) cu coliva, leganand-o pe maini, in semn de comuniune sau legatura cu raposatul. Acelasi lucru inchipuie si gustarea din coliva, dupa binecuvantarea ei. Acelasi rost il are si coliva simpla, neinsotita de vin, adusa de cei vii in biserica la ziua numelui lor, spre cinstea si pomenirea praznicului sau Sfintilor sarbatoriti in acea zi sau spre pomenirea mortilor care poarta numele acelor sfinti. Ea se binecuvanteaza de catre preoti fie seara, la sfarsitul vecerniei, fie (mai des) ziua, la sfarsitul Liturghiei, dupa rugaciunea Amvonului, printr-o rugaciune deosebita: «Doamne, Cela ce ai produs toate cu cuvantul Tau...»*.

269. Ce sunt pomenile si ce rost au ele? Pomenile sau praznicele mortilor sunt mesele care se fac in cin-stea si pomenirea mortilor. Ele sunt ramasite ale vechilor agape sau mese fratesti, cu care era impreunata in vechime slujba inmormantarii. Despre ele pomenesc vechile randuieli bisericesti, ca Asezamintele Sfintilor Apostoli (Cartea VIII, cap. 44), si alte scrieri vechi crestine: «Noi ii poftim pe saraci si nevoiasi la ospat, pentru ca astfel serbarea noastra sa devina pomenire pentru odihna sufletului celui adormit, iar pentru noi, mireasma bine placuta lui Dumnezeu»576 (Talcuire la cartea Iov (atribuita lui Origen), cart. III, Migne, P. G., XVII, col. 517). Tot pomana se numeste si orice fapta de milostenie facuta pentru pomenirea si folosul mortilor, ca de pilda hainele sau lucrurile care se dau saracilor si care sunt binecuvantate de preot printr-o molitva deosebita.

270. Ce trebuie sa credem despre cei ce isi dau trupurile sa fie arse la crematoriu? Arderea trupului inseamna nimicirea lui. De aceea, isi ard trupurile dupa moarte numai cei ce isi inchipuie ca totul se sfarseste cu moartea si ca dupa moarte nu mai e nimic. Dar noi, crestinii, credem cu tarie in vesnicia sau nemurirea sufletului si in invierea trupurilor, adica in realcatuirea lor din elementele din care au fost compuse si in reunirea lor cu sufletul, pentru a fi judecate si rasplatite impreuna cu sufletele cu care au si vietuit pe pamant577. Pentru noi, trupul omului este templul lui Dumnezeu, intru care locuieste Sfantul Duh, precum zice Sfantul Apostol Pavel (I Cor. 3, 16-17; 6,19); este locas al sufletului si infrant cu acesta, atat la rasplata cat si la pedeapsa578 (Dionisie Pseudo-Areopagitul, op. cit., VII, trad. rom. p. 149-150). Se cuvine deci sa fie cinstit si ingrijit si dupa despartirea lui de suflet, iar nu ars ca un lucru netrebnic. Sfintele Moaste, adica ramasitele trupesti ale Sfintilor, pastrate uneori m chip minunat, sunt o dovada vie a cinstirii pe care noi o dam trupurilor si a darurilor minunate pe care harul lui Dumnezeu le toarna in trupurile celor ce I-au bine placut. De aceea, noi ingropam pe morti in pamant, pentru ca Dumnezeu insusi a zis lui Adam: "ca pamant esti si in pamant te vei intoarce" (Fac. 3, 19). Asa ne invata Sfanta Scriptura si in alte locuri, ca de pilda: "Tot pamantul in pamant va merge, de unde s-a si zidit" (Iov 34, 15). Iar ca pilda vie avem pe Mantuitorul insusi, Care a fost ingropat si a stat in sanul pamantului trei zile, facandu-Se "incepatura invierii celor adormiti" (I Cor. 15, 20).

271. Ce sunt mormintele si cimitirele si ce rost au ele pentru noi crestinii? Mormintele si cimitirele sunt locuri de odihna si liniste in care asezam trupurile repausatilor nostri, in asteptarea invierii si a Judecatii de apoi. Desi plecati dintre noi, cei repausati raman astfel mai departe langa noi, prin osemintele lor. Mormintele lor pastreaza vie in sufletele noastre amintirea celor ce dorm in ele si legatura nevazuta cu ei. Totodata ele tin treaz in noi gandul la moarte si ne indeamna sa ne pregatim pentru ea. "Privind mormintele - zice Sf. Ioan Gura de Aur -, daca sufletul dormiteaza, tresare indata, iar de este treaz si vrednic, se face si mai vrednic... Vederea mormintelor imboldeste pe fiecare dintre noi sa cugete, fara voia lui, asupra sfarsitului nostru propriu, iar cine a luat la sine aceasta incredintare nu se va lasa pe sine lesne in mrejele pacatului. Pentru aceasta un intelept dadea sfatul ce zice: in tot ce veti spune, cugetati la clipele cele de pe urma si niciodata nu veti pacatui"579 (Talmaciri alese din Sf. Ioan Gura de Aw, p. 82).

272. Pentru ce se pune cruce la capataiul mortilor? Pentru ca Sfanta Cruce este semnul credintei celui adormit, semnul lui Hristos si al biruintei Lui impotriva mortii. Crucea, care strajuieste deci mormantul crestinului, arata ca cel ce doarme sub scutul ei a adormit intru Hristos si cu nadejdea ca se va scula impreuna cu El la invierea cea de obste.

273. Prin ce se arata grija noastra fata de cei repausati? Prin inmormantarea lor dupa datina crestineasca si prin savarsirea rugaciunilor si slujbelor oranduite de Biserica pentru pomenirea lor. De aceea, trebuie sa pomenim pururea pe raposati si sa ne rugam pentru dansii, atat in rugaciunile noastre personale, de fiecare zi, cat si prin slujbele si randuielile asezate de Biserica pentru aceasta, la soroacele cuvenite.

274. Care sunt soroacele sau termenele pentru pomenirea celor raposati? Ziua a treia, a noua si a patruzecea dupa moarte; la trei, sase si noua luni si la un an dupa moarte; apoi in fiecare an pana la sapte ani dupa moarte.

275. De ce se face pomenirea la aceste soroace? Se face la trei zile, in cinstea Sfintei Treimi, intru Care ne mantuim si in amintirea invierii celei de a treia zi a Domnului, Care, sculandu-Se din morti, S-a facut parga sau incepatura si chip al invierii celor adormiti; la noua zile, pentru ca raposatul sa se invredniceasca de partasia cu cele noua cete ingeresti si in amintirea orei a noua in care Domnul, inainte de a muri pe Cruce, a fagaduit talharului Raiul, pe care ne rugam sa-l mosteneasca si raposatii nostri; la patruzeci de zile (sase saptamani), in amintirea inaltarii la cer a Domnului care a avut loc la patruzeci de zile dupa inviere, pentru ca sufletul celui raposat sa se inalte si el la cer; la trei luni, la sase luni, la noua luni si la un an, in cinstea si slava Sfintei Treimi, dupa pilda crestinilor din primele veacuri, care praznuiau in fiecare an ziua mortii mucenicilor si a sfintilor, ca zi de nastere a lor pentru viata de dincolo580 (Vezi Asezamintele Sf. Apostoli, cart. VIII, cap. 42; Sf. Simion al Tesalonicului, Despre sfarsitul nostru, cap. 372, p. 250, comp. si Mitrofan, op. cit., p. 169-172). Termenul de sapte ani, cand se face pentru cea din urma oara datornica pomenire anuala a raposatului, e numar sfant (cele 7 zile ale facerii lumii) si se socoteste ca atunci trupul omului e cu totul desfacut in tarana. De aceea, in randuiala manastirilor, atunci cand se implinesc sapte ani de la ingroparea calugarilor, se face dezgroparea osemintelor si asezarea lor in racla sau osuar, ori in gropnita de obste.

276. Cum se numeste slujba care se face la aceste soroace, pentru pomenirea repausatilor? In cartile de slujba se numeste panihida (panahida), dar in popor poarta de obicei numirea de parastas, de la cuvantul grecesc Paristimi a se infatisa inaintea cuiva, a mijloci, deci rugaciune de mijlocire pentru raposati. Parastasul nu e altceva decat o prescurtare a slujbei inmormantarii. Partea de capetenie o alcatuiesc rugaciunile de dezlegare si iertare, rostite de preot la sfarsitul slujbei, urmate, ca si la inmormantare, de «Vesnica pomenire». Se savarseste in biserica, dupa Liturghie, iar cand e cu putinta, si la mormant. La parastas se aduc intru pomenirea celui raposat coliva, paine si vin din care se toarna jos peste mormantul celui raposat.

277. Se pot face parastase in tot timpul anului? Nu se pot face parastase in urmatoarele zile si rastimpuri din cursul anului: a) Duminicile de peste an, pentru ca Duminica, amintind ziua invierii Domnului, e zi de bucurie, iar nu de intristare. b) In cele douasprezece zile dintre Nasterea si Botezul Domnului. Chiar daca in unele biserici se fac parastase Duminica, cel putin in Duminicile Penticostarului, adica in cele dintre Pasti si Rusalii, nu se cuvine nicidecum sa se faca parastase, pentru a nu se intuneca bucuria Praznicului cel Mare al invierii. c) De la lasatul secului de carne pana la sambata intaia din Postul Mare, sambata Sf. Teodor. d) Din sambata Floriilor pana in Duminica Tomii. e) La praznicele imparatesti sau sarbatori mari. In timpul Postului Mare, nu se face parastas in zilele de rand (luni, marti, miercuri, joi si vineri), deoarece in aceste zile nu se face Liturghie obisnuita sau deplina (can. 49 Laodiceea).

278. Ce sunt "sarindarele"? Cuvantul «sarindar», de la cuvantul grecesc sarantafia, inseamna pomenirea unui raposat sau a unui pomelnic intreg de raposati la 40 de Liturghii in sir, mai ales in primele 40 de zile de la moartea cuiva, precum ne indeamna sa facem Sf. Simion al Tesalonicului581 (Despre sfarsitul nostru, cap. 269-370, p. 248-249). Sarindarele se dau de obicei la Sfintirea unei biserici sau a unei fantani, cand vine preot nou in sat. Ele se numesc de obste, cand pomenirea se face la 40 de Liturghii, una dupa alta, si particulare, cand pomenirea se face la 40 de Liturghii razlete. La sfarsitul celor 40 de Liturghii se face parastas si se pomenesc raposatii tuturor credinciosilor care au dat pomelnice, ceea ce se numeste dezlegarea sau slobozirea sarindarelor. In unele parti, se mai obisnuieste a se face pomenirea neintrerupta a raposatilor, adica la toate Liturghiile de peste an. Lucrul acesta se face mai ales in manastirile unde Sfanta Liturghie se savarseste neintrerupt, in fiecare zi. Pomelnicul cu numele viilor si raposatilor de pomenit, care se da in acest caz, se numeste pomelnic anual.

279. Cand si cum pomeneste Biserica pe cei repausati? In afara de pomenirile facute de rudele si urmasii raposatului, la soroacele aratate pana acum, Biserica face si ea insasi pomenirea raposatilor si se roaga pentru ei zilnic, mai in toate slujbele sale, ca de pilda la Litie si Miezonoptica, dar mai ales la Liturghie. Aici pomenirea se face de mai multe ori, dar indeosebi la Proscomidie, la iesirea cu cinstitele Daruri si dupa Sfintirea Darurilor, in cursul rugaciunii de mijlocire generala pentru vii si morti, cand preotul pomeneste in taina pe toti repausatii, cu cuvintele «Pomeneste, Doamne, pe toti cei adormiti intru nadejdea invierii si a vietii celei de veci si-i odihneste pe dansii, Dumnezeul nostru, unde straluceste lumina fetei Tale»582 (Liturghierul, ed. 1987, p. 154). Nimic altceva nu este mai de folos pentru cei adormiti decat a aduce pentru dansii Jertfa cea fara de sange sau a fi pomeniti in timpul savarsirii ei. Lucrul acesta le pricinuieste multa usurare si bucurie583 (Vezi de pilda Asezamintele Sfintilor Apostoli, cart. VI, cap. 30 (trad. rom. cit., p. 179); Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza V mistagogica, cap. 9-10 (trad. D. Fecioru, p. 570-571); Sf. Simion al Tesalonicului, Despre sfarsitul nostru, cap. 373, p. 250, cap. 369-370, p. 248-249; Nicolae Cabasila, Talcuirea dumnezeiestii Liturghii, cap. 42-47, trad. rom. p. 94-103 s.u.). De aceea, pe langa parastasele cu Liturghie, pe care le facem anume pentru raposati, e bine sa aducem prescura si pomelnic cu numele lor, pentru a fi pomeniti de catre preot la fiecare Liturghie. Dar in afara de pomenirea zilnica a raposatilor, Biserica are in cursul anului bisericesc si zile anume oranduite sau inchinate pomenirii generale a tuturor celor raposati, din toate vremurile si din toate locurile.

280. Care sunt aceste zile si care e temeiul asezarii lor? Mai intai Biserica pomeneste pe raposati in toate sambetele de peste an. Sambata e ziua din cursul saptamanii inchinata amintirii tuturor Sfintilor si raposatilor, pentru ca cuvantul Sambata (adica Sabat) inseamna odihna; e ziua in care Dumnezeu S-a odihnit dupa zidirea lumii si in care, deci, cerem si noi odihna celor raposati, dupa ostenelile si alergarea din aceasta viata584 (Sinaxarul la Sambata lasatului sec de carne, in "Triod") si pentru ca Sambata e ziua in care Mantuitorul a stat in mormant cu trupul, iar sufletul s-a pogorat la iad, ca sa elibereze din el pe toti dreptii cei din veac adormiti. Lucrul acesta ni-l amintesc si cantarile (stihirile) de la slujba Vecerniei si Utreniei sambetelor din Octoih, in care marim pe sfinti si ne rugam pentru raposati. De aceea, parastasele se fac de regula sambata. Parastasele care se fac duminica, mai ales in orase, nu sunt potrivite cu bucuria invierii, pe care o praznuim in aceasta zi. Dar mai cu osebire face Biserica pomenirea de obste a tuturor repausatilor in anumite sambete din cursul anului, numite sambetele mortilor, si anume: a) Sambata Rusaliilor (numita si Mosn de vara, adica ziua de pomenire a mosilor si stramosilor nostri), pentru ca pogorarea Sfantului Duh, care se va serba a doua zi, sa se faca si asupra celor adormiti, izbavindu-i din stricaciune si din pedeapsa. Se aduc la biserica si se impart la morminte mancaruri, fructe, haine si vase (oale si strachini). b) Sambata lasatului sec de carne (numita Mosii de iarna), deoarece Duminica urmatoare fiind inchinata pomenirii infricosatei Judecati, facem rugaciune pentru raposati, ca Dumnezeu sa Se indure de ei la Judecata de apoi585 (Ibidem). Se mai obisnuieste, de asemenea, a se face parastase mai cu osebire in Sambata a doua, a treia si a patra din Postul cel Mare, pentru ca in celelalte zile din acest timp al Postului nu se savarseste Liturghie si deci nu se pot face nici parastase pentru cei raposati; de asemenea, in Sambata lui Lazar, dinaintea Floriilor, cand praznuim amintirea invierii lui Lazar de catre Domnul, rugandu-ne ca Domnul sa invieze si pe raposatii nostri, la vremea cuvenita. De altfel e ultima data cand se mai pot face parastase pana la Duminica Tomii.

281. In ce alt chip mai putem arata grija fata de raposati in afara de pomenirea lor in rugaciuni si slujbe? Cinstirea celor raposati se arata nu numai prin rugaciunile sau slujbele si milosteniile ce le facem pentru ei, ci si prin purtarea de grija a mormintelor lor. Se cade sa ne aducem aminte de mormintele raposatilor nostri, veghind intai de toate ca de la capataiul lor sa nu lipseasca niciodata Sfanta Cruce. Sa le ingrijim si sa le impodobim, ingradindu-le, semanand pe ele sau imprejurul lor iarba si flori. Sa le cercetam cat mai des, iar in zilele de sarbatoare, sa aprindem la morminte candele si lumanari sau vase cu tamaie, in cinstea raposatilor, asa cum ne indeamna Sf. Parinti si invatatori ai Bisericii, ca Sf. Atanasie cel Mare si Simion al Tesalonicului586 (Vezi Sf. Simion al Tesalonicului, Despre sfarsitul nostru, cap. 287, p. 186-187). Numai asa vom avea dreptul sa pretindem urmasilor nostri ca si ei sa faca la fel cu mormintele noastre, dupa ce ne vom fi mutat de pe pamant.