Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Duminică, 7 noiembrie a.c., Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a săvârşit slujba de sfinţire a bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, din parohia Lacu Rezii, protopopiatul Însurăţei, judeţul Brăila.

Programul a continuat cu săvârşirea Sfintei Liturghii, prezidată de chiriarhul Dunării de Jos, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi, de membri ai Permanenţei Consiliului Eparhial, precum şi de autorităţi judeţene şi locale, în prezenţa a numeroşi credincioşi din parohie şi din judeţele Galaţi şi Brăila.
Localitatea Lacu Rezii datează de la începutul secolului al XVIII-lea, fiind  întemeiată de un anume cioban Rizea crescător de oi şi vite, pe marginea Văii Călmăţuiului, care în urma unor inundaţii s-a transformat într-un lac, numit Lacul lui Rizea sau Lacu Rezii, cum este numit astăzi.

Prima biserică a fost construită din lemn şi stuf, iar preotul slujea în limba greacă şi limba română. Actuala biserică a  fost finalizată în anul 1840, potrivit documentelor vremii şi a fost sfinţită în anul 1842. De-a lungul timpului sfântul locaş a fost grav afectat de războiul de întregire a neamului românesc dintre anii 1916-1918, de cele două războaie mondiale şi de cutremurul devastator din anul 1941, fapt care a atras după sine ample lucrări de restaurare.

 

În data de 23 iunie 1943, biserica a fost sfinţită, prin grija pc. pr. Nicolae Văsii din localitatea Cuza-Vodă, de care a aparţinut filiala Lacu-Rezii, de către delegatul Episcopului Valeriu Moglan, locţiitor al Eparhiei Buzăului şi Vrancei, Dumitru N. Vlad. Cu această ocazie este numit ca preot paroh pc. pr. Ioan A. Popescu.

În primăvara anului 2009 a început o lucrare de consolidare exterioară a bisericii sub atenta supraveghere a pc. pr. protoiereu Costică Dumitru, de la Protoieria Însurăţei, prin implicarea pc. pr. paroh Gabriel Stan, a membrilor Consiliului şi Comitetului parohial, precum şi a credincioşilor parohiei.

În cuvântul său, chiriarhul Dunării de Jos a mulţumit tuturor pentru dăruirea şi implicarea de care au dat dovadă, în zidirea, consolidarea şi înfrumuseţarea bisericii, pentru ca sfântul locaş, monument istoric, să dăinuiască peste vremuri, drept mărturie de rugăciunie şi sfinţenie, pentru credincioşi.

La sfârşitul slujbei, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian i-a acordat pc. pr. Gabriel Stan rangul de sachelar, pentru întreaga activitate desfăşurată în parohie, atât în ceea ce priveşte finalizarea lucrărilor de consolidare şi înfrumuseţare a bisericii, cât şi pentru punerea în aplicare a programelor liturgice, culturale, educaţionale şi pentru tineret, social-filantropice şi misionare ale Eparhiei şi cele de la nivel naţional.

De asemenea au fost împărţite peste 200 de pachete cu alimente tuturor celor prezenţi la eveniment

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook