În data de 16 iulie 2015, în prezenţa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului părinte dr. Casian Crăciun, la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos s-a desfăşurat lansarea oficială a proiectului „Alege Şcoala!“, etapa a IV-a, în cele două judeţe ale Eparhiei, Galaţi şi Brăila.

Evenimentul a fost un prilej de promovare a proiectului „Alege Şcoala“, proiectul fiind realizat prin accesarea de fonduri europene prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, axa prioritară: 2. „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii“, domeniul major de intervenţie: 2.2 „Prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii“.

Proiectul evidenţiază totodată implicarea Bisericii în prevenirea şi combaterea abandonului şcolar.

Din partea organizatorilor au participat pc. pr. dr. Constantin Naclad, Manager al proiectului, pc. pr. dr. Florin Marica, Coordonator al proiectului şi dl Gabriel Mitroi.

Din partea Arhiepiscopiei au participat preoţii şi profesorii implicaţi în proiect. Au fost invitaţi reprezentanţi ai celor două Inspectorate Şcolare, inspectorii la disciplina Religie, reprezentanţi ai comunităţii rome, părinţii protoierei, membri APOR.

Potrivit cerinţelor proiectului, în Arhiepiscopia Dunării de Jos s-au înfiinţat trei centre catehetice parohiale „Alege Şcoala!“, în care sunt implicaţi în total 45 de copii cu risc de abandon şcolar, 27 care au abandonat deja şcoala şi sunt reintegraţi prin programe specifice şi 30 de părinţi care primesc consiliere:

- la parohia „Sf. Dimitrie cel Nou“ din Brăila, în colaborare cu Şcolile Gimnaziale „Anton Pann“ şi „Nikos Kazantzakis“ din Brăila care desfăşoară un program tip „A doua şansă”, responsabil fiind pc. pr. Daniel Marian Bogdan. Centrul este înfiinţat într-un spaţiu al bisericii;

- la parohia Toflea, protoieria Nicoreşti, în colaborare cu Şcoala Gimnazială din localitate şi cu Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Toflea, având în vedere componenţa etnică a zonei şi a riscului de abandon şcolar. Responsabilul centrului este pc. pr. Marcel Tudoran, sub coordonarea pc. pr. Mihai Roşu, protoiereu. Centrul este înfiinţat într-un spaţiu pus la dispoziţie de Mănăstirea din Toflea;

- la parohia Măraşu, protoieria Însurăţei, în colaborare cu Şcoala Gimnazială din localitate, avându-se în vedere faptul că parohia se află într-o zonă defavorizată. Responsabilul centrului este pc. pr. Costin Tureac, iar centrul este înfiinţat într-un spaţiu al bisericii.

Pr. Daniel Zlate, inspector pentru catehizarea tineretului

Sărbătorile Sfântului Apostol Andrei

Concert caritabil

Proiect

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video

Ne puteți urmări și pe Facebook