Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

La Praznicul Înălţării Domnului, în toate bisericile din Arhiepiscopia Dunării de Jos, la Sfânta Liturghie au fost pomeniţi eroii neamului românesc şi au fost organizate ample manifestări liturgice şi cultural-artistice pentru cei care s-au jertfit pe „câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român“.

De asemenea, slujbe de pomenire au fost oficiate, după Sfânta Liturghie şi la cimitirele, troiţele şi monumentele dedicate cinstirii eroilor neamului.

În săptămâna premergătoare acestui moment, profesorii de religie din şcolile şi liceele Eparhiei au susţinut o oră de curs cu tema „Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor“, în care au fost prezentate elevilor atât dimensiunea spirituală, cât şi semnificaţia naţională a cinstirii eroilor patriei.

În ziua praznicului Înălţării Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, în prelungirea căreia, a fost organizată tradiţionala procesiune închinată eroilor. 

Alaiul s-a format la biserica „Înălţarea Domnului“ din municipiul Galaţi, unde chiriarhul locului împreună cu slujitorii sfintelor altare, foarte mulţi credincioşi, oficialităţi locale, tineri seminarişti şi mulţi elevi de la şcolile gălăţene cu steguleţe tricolor în mâini, au am mers pe Bulevardul George Coşbuc către Cimitirul „Eternitatea“, unde la Monumentul închinat Eroilor Neamului a fost săvârşită cuvenita slujbă de pomenire.

După evocarea semnificaţiei Zilei Eroilor, au fost depuse jerbe şi coroane de flori, iar elevii  şi preoţii participanţi la eveniment au intonat Imnul de Stat al României şi Imnul Eroilor.

La final, au fost trase trei salve de foc, iar pe aleea principală a cimitirului a avut loc defilarea gărzii de onoare în acordurile muzicii militare.

În celălalt mare oraş al eparhiei, Brăila, procesiunea dedicată eroilor patriei a început la ora 17:00, punctul de plecare constituindu-l biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“.

Procesiunea s-a încheiat la mormintele ostaşilor români căzuţi în cele două războaie mondiale, din cimitirul cu acelaşi nume, unde a avut loc slujba de pomenire şi au fost susţinute alocuţiuni despre semnificaţia acestei zile.

La ambele manifestări închinate eroilor neamului a participat şi chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, care a însoţind mulţimea de oameni participantă la eveniment, a oficiat, alături de slujitori de la parohiile din cele două oraşe, slujba de pomenire şi a adresat celor prezenţi un cuvânt de folos duhovnicesc.

Şi în celelalte oraşe ale eparhiei, Tecuci, Însurăţei, Ianca şi Făurei, au fost organizate procesiuni închinate eroilor neamului românesc.

Pr. Rareş Bucur

 

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook