Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Mitropolia Munteniei și Dobrogei Arhiepiscopia Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Ca în fiecare an, în ajunul Praznicului Pogorârii Sfântului Duh, Centrul multifuncţional de servicii sociale „Speranţe pentru vârsta a III-a“, din cadrul parohiei „Pogorârea Sfântului Duh“ din Galaţi, a desfăşurat o activitate cu caracter liturgic, social-filantropic şi cultural-artistic îndreptată spre cele 60 de persoane asistate, majoritatea vârstnici cu venituri reduse şi persoane singure, marginalizate social.

În acest context, în ziua de 13 iunie a.c., masa asistaților deplasabili ai centrului social a fost oferită de S.N.F.O.R., filiala Galați.

Programul de ajutorare a celor aflați în nevoi a continuat și în ziua de 15 iunie a.c., prin organizarea în cadrul Centrului multifuncțional a unor activități liturgice, sociale și culturale.

Medici și asistente medicale voluntare au realizat asistaților un control medical ce a presupus măsurarea tensiunii arteriale, testarea glicemiei și îndrumarea celor depistați cu probleme către clinicile de specialitate.

Elevi ai Colegiului Național „Mihail Kogălniceanu“ din Galați, un grup de tineri din localitatea Suhurlui, județul Galați și copii din grupa mare de la Grădiniţa „Elena Doamna“ din Galaţi au prezentat referate în legătură cu „Anul omagial al satului românesc“ şi au bucurat sufletele celor prezenţi printr-un bogat program de cântece populare româneşti, dansuri tradiţionale şi poezii.

În continuarea programului cultural-artistic a fost oficiată slujba parastasului pentru asistaţii Centrului trecuţi la Domnul, după care toţi cei prezenţi au fost invitaţi la tradiţionala agapă frăţească.

Cu acest prilej, a fost organizată și o expoziţie de obiecte tradiţionale ţărăneşti, unele dintre acestea aparţinând asistaţilor Centrului şi altele aduse de la parohia „Sf. Ilie“ din municipiul  Galaţi, confecţionate de către copiii care frecventează programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“ al acestei parohii gălățene.

La final, elevii participanți la această manifestare au primit din partea gazdelor, diplome de voluntari, cărţi de rugăciune şi iconiţe.

Toate aceste activităţi au fost organizate ca parte a programelor social-filantropice derulate către Arhiepiscopia Dunării de Jos şi au avut ca scop îmbunătăţirea vieţii persoanelor vârstnice asistate, precum şi apropierea acestora de Dumnezeu.

Pr. Rareş Bucur

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Alte emisiuni