Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În Duminica a VI-a după Sfintele Paşti, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, Sectorul social-filantropic al Centrului Eparhial a organizat tradiţionala întâlnire cu nevăzătorii din municipiul Galaţi, prilejuită de lecturarea în această zi a Evangheliei vindecării orbului din naştere.

Sfânta Liturghie a fost săvârşită în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi de către Chiriarhul Dunării de Jos în prezenţa persoanelor cu dizabilităţi, slujba fiind transpusă şi în limbaj mimico-gestual, a membrilor Asociaţiei Nevăzătorilor din România, filiala Galaţi, şi a numeroşi credincioşi din municipiu.

În cadrul slujbei au fost rostite cereri speciale pentru persoanele cu dizabilităţi aflate în suferinţă.

În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a vorbit despre grija pe care trebuie să o avem faţă de semenii noştri aflaţi în suferinţă, subliniind faptul că aceste persoane au nevoie de noi, de dragostea noastră care să-i mângâie şi de ochii noştri care să-i călăuzească.

La final a fost săvârşită slujba parastasului la care au participat şi persoanele cu dizabilităţi.

Dupa încheierea Sfintei Liturghii, persoanele nevăzătoare, însoţite de câte un elev seminarist, au fost invitate de către Chiriarhul Dunării de Jos la agapa pregătită în mod special pentru această ocazie, în incinta Centrului Eparhial.

La final cei prezenţi au primit daruri de suflet şi pachete cu alimente de primă necesitate.

Asociaţia Nevăzătorilor din România este organizaţie nonguvernamentală naţională, recunoscută de utilitate publică (prin H.G. 1033/03.09.2008) şi este continuatoarea organizaţiei „Societatea Orbilor din România“ întemeiată de Regina Elisabeta a României. Asociaţia reprezintă interesele nevăzătorilor la nivelul întregii ţări, fiind recunoscută ca organizaţie naţională reprezentativă a nevăzătorilor atât de către autorităţile publice române, cât şi de către organizaţiile internaţionale ale nevăzătorilor.

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook