Ciclul conferinţelor semestriale corespunzătoare primului semestru al anului 2016 a continuat marţi, 31 mai 2016, în Protoieria Brăila.

Sfânta Liturghie, la care a asistat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, a fost săvârşită de întreaga preoţime brăileană în biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din municipiu, iar răspunsurile liturgice la strană au fost oferite de cântăreţii bisericilor din oraş.

La slujbă au participat şi elevi ai Liceului de Arte „Haricleea Darclee“ care, la final au cules roadele unei lecţii – cateheză despre icoană şi iconografie în Ortodoxie oferită lor de către ierarhul Dunării de Jos.

Tot în locaşul de cult s-au desfăşurat şi lucrările propriu-zise ale conferinţei, centrate pe tema sinodală a anului 2016 – educaţia religioasă a tineretului ortodox, astăzi.

Pentru a ilustra în mod concret numeroasele programe dedicate copiilor şi tinerilor în parohii, la sediul protoieriei a fost organizată o expoziţie de felicitări handmade, desene, lucrări iconografice, fotografii şi mărturii ale elevilor care au surprins atât latura creativă, cât şi delicateţea, nobleţea sufletească a tinerilor – expresie a prezenţei tinerilor în Biserică şi rod al educaţiei religioase sădită în sufletele lor mai întâi în familie, apoi în Biserică şi în Şcoală.

Totodată, un grup de 30 elevi olimpici la diferite discipline şcolare de la Colegiul Naţional „Nicolae Bălcescu“, însoţiţi de cadre didactice şi părinţi, au luat parte la dezbaterile cu privire la educaţia religioasă a tineretului ortodox, ei înşişi aducându-şi aportul la realizarea unui dialog constructiv între tinerii elevi, ierarh şi slujitorii Sfintelor Altare, ridicând numeroase probleme de credinţă şi morală, precum şi de modul în care este astăzi percepută Biserica în societatea contemporană, în general şi în segmentul de vârstă pe care ei îl reprezintă, în special.

În continuare, invitatul de onoare al conferinţei, cunoscutul sociolog şi cercetător ştiinţific, Mirel Bănică, a susţinut prelegerea intitulată „Educaţia religioasă şi criza societăţii româneşti“, pe care a dezvoltat-o ulterior prin dialogul viu cu tinerii prezenţi la dezbateri.

La final, Chiriarhul a oferit tinerilor volumul „Hristos în căutarea tânărului şi tânărul în căutarea lui Hristos“ apărut la Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Sărbătorile Sfântului Apostol Andrei

Concert caritabil

Proiect

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video

Ne puteți urmări și pe Facebook