Luni, 28 mai 2018, la Praznicul Preasfintei Treimi, în Arhiepiscopia Dunării de Jos a avut loc la mănăstirea Buciumeni, care şi-a serbat hramul, tradiţionalul  pelerinaj al tinerilor liceeni,manifestare ajunsă la cea de a XXIII-a ediţie.

Anul acesta, tema generală a pelerinajului a fost dedicată Centenarului Marii Uniri.

La primele ore ale dimineţii, în faţa Catedralei Arhiepiscopale dar şi în alte puncte de întâlnire din municipiile Brăila şi Tecuci, peste 1.000 de tineri au urcat în autocare pentru a porni în pelerinaj către mănăstirea Buciumeni.

Moment de mare profunzime duhovnicească, hramul Mănăstirii Buciumeni a adunat şi în acest an peste 100 de slujitori din administraţia eparhială şi din cele opt protopopiate ale eparhiei, care au săvârşit Sfânta Liturghie sub protia Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la Altarul de vară din mijlocul pădurii, în prezenţa numeroşilor tineri şi credincioşi de toate vârstele.

Tinerii în mijlocul cărora s-au aflat preoţii, au susţinut cântările Sfintei Liturghii într-o desăvârşită simfonie liturgică.

În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi şi în mod special tinerilor, Părintele Arhiepiscop a arătat că „la Praznicul Preasfintei Treimi, de la ‹‹Catedrala cu vitralii foşnitoare›› din pădurea Sfintei mănăstiri Buciumeni, ne bucurăm în chip deosebit de modul în care Dumnezeu ne-a ajutat să vedem împlinit, prin jertfelnicia soborului de maici, prin receptivitatea preoţilor şi prin prezenţa multor voluntari tineri şi nu numai, programul Preasfintei Treimi care corespunde cu programul lăsat de Hristos Domnul Sfintei noastre Biserici. Am văzut din ziua Praznicului Cincizecimii cum toţi credincioşii au stăruit aici în învăţătura Apostolilor, în rugăciuni de toată ziua şi de miezul nopţii şi cum sutele de voluntari au lucrat pentru a pregăti agapa care urmează Sfintei Euharistii.

De asemenea, am vazut mai mult ca oricând familia întărită, prin prezenţa multor familii creştine care au adus pe braţele lor copiii la Sfânta Împărtăşanie şi apoi am văzut ce minune este pentru biserică continuitatea pelerinajului tinerilor liceeni pentru a 23-a oară aici la mănăstirea Buciumeni.

În continuare, în numele clerului şi credincioşilor de la Dunărea de Jos, Ierarhul a mulţumit Bunului Dumnezeu şi Părintelui Patriarh Daniel pentru „darul mare al acestei modalităţi minunate de unitate bisericească, care este Centrul de Presă Basilica al Patriarhiei Române,cu cele cinci componente ale sale, Radioul şi Televiziunea Trinitas, Ziarul «Lumina», Agenţia de Ştiri Basilica şi Biroul de Presă şi care astăzi împlineşte 20 de ani de roade atât de bogate culese din ogorul sufletesc, liturgic, cultural şi misionar al Sfintei noastre biserici“.

Şi în acest an, tinerii au fost cei care s-au implicat efectiv în pregătirea agapei acestei sărbători, sprijiniţi de maicile de la această mănăstire, de profesori şi credincioşi, sub coordonarea şi supravegherea personalului calificat.

Între tinerii pelerini la hramul Buciumenilor s-au numărat şi premianţi din grupele de copii care au participat la programele catehetice-naţionale desfăşurate cu multă implicare şi responsabilitate la parohii.

Acestora li s-au adăugat numeroşi profesori de Religie, cadre didactice de la alte discipline de învăţământ dar şi părinţi, membri A.P.O.R. de la filialele constituite în cadrul Eparhiei Dunării de Jos şi membri A.S.C.O.R., filiala Galaţi.

După tradiţionala agapă din mijlocul pădurii, au fost formate 20 de grupe mari pentru atelierele de dezbateri pe marginea celor 20 deteme stabilite anterior la întâlnirile preliminare cu tinerii.

În centrul acestor grupe s-au aflat preacucernicii părinţi slujitori şi profesorii de religie, Înaltpreasfinţia Sa trecând pe la fiecare cerc de dialog, provocând tinerii la dezbateri punctuale şi de interes pentru segmentul de vârstă pe care aceştia îl reprezintă.

Dialogurile cu tinerii s-au axat pe tema sinodală propusă pentru acest an şi pe abordarea unor aspecte ce îi frământă pe tineri şi pentru care doresc să afle soluţii.

La final, fiecare elev a primit din  partea Arhiepiscopiei Dunării de Jos câte un exemplar din revista eparhială,cărţi de rugăciune şi iconiţe, apărute la editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Alte emisiuni

Ne puteți urmări și pe Facebook