Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În data de 14 martie 2012, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în cadrul programelor misionare şi social filantropice dedicate „Anului omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor“, parohia Mândreşti a fost gazda unui amplu eveniment duhovnicesc, organizat de Protoieria Tecuci şi dedicat comunităţii creştine din această parohie.

Programul a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii a Darurilor mai înainte sfinţite de către un sobor de 7 preoţi din cercul misionar coordonat de pc. pr. Panaite Bălan. La slujbă au participat numeroşi credincioşi, precum şi elevii claselor primare din localitate, care, la momentul rânduit au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

După Sfânta Liturghie a fost oficiată slujba Sfântului Maslu, la care au fost prezente şi cadrele medicale voluntare, participante la această activitate misionară şi social filantropică.

La final, credincioşii au primit daruri de alimente, fructe şi dulciuri, precum şi broşura intitulată Taina Sfântului Maslu, editată de Arhiepiscopia Dunării de Jos, revista eparhială „Călăuza ortodoxă“, iconiţe şi alte daruri de suflet.

Într-un spaţiu special amenajat, dna doctor Daniela Cristea a oferit gratuit consultaţii medicale unui număr de 56 bolnavi, batrâni şi fără ajutor, aflaţi în evidenţele speciale ale parohiei punând la dispoziţia bolnavilor întreaga aparatură necesară.

De asemenea, prin grija Protoieriei Tecuci şi a farmaciilor Gifarm şi Sormed din Tecuci, au fost oferite medicamente gratuite în valoare de 2.800 lei.

Slujirea misionară a fost prelungită din biserică la casele unor credincioşi bătrâni, bolnavi şi neputincioşi, care au primit din partea Consiliului şi Comitetului parohial daruri de alimente şi fructe.

Evenimentul de la parohia Mândreşti se înscrie în calendarul misionar eparhial prevăzut pentru Postul Mare, conform căruia în toate parohiile sărace şi filialele din eparhie se va oficia slujba Sfântului Maslu cu 7 preoţi şi vor fi organizate caravane medicale.

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook