Arhiepiscopia Dunării de Jos împărtăşeşte durerea, dar cheamă la speranţă pe cei ce suferă din cauza cumplitului accident ce a avut loc în Galaţi în data de 18 martie 2017, implicându-se spiritual şi material. Cu binecuvântarea şi grija Părintelui Arhiepiscop, Eparhia se va implica pentru a consola şi ajuta familiile afectate de această deflagraţie, îndreptându-şi, în special, atenţia asupra celei care a pierdut un copilaş, oferind cu sprijinul bisericii parohiale toate cele necesare de înmormântare.
De asemenea, celelalte familii afectate vor fi asistate cu minimul necesar de alimente şi îmbrăcăminte.
Rugăm pe Bunul Dumnezeu să dăruiască putere celor ce trec prin astfel de momente şi îi îndemnăm pe cei care se pot alătura inițiativei de întrajutorare să se implice cu toată dragostea.

 

 

 

Proiect

Omagiu

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video

Ne puteți urmări și pe Facebook