Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a binecuvântat demersul Asociaţiei „Studenţi pentru viaţă“ de a organiza cea de-a şaptea ediţie naţională a Marșului pentru viaţă, eveniment care va avea loc în după-amiaza zilei de 25 martie 2017 (sărbătoarea Bunei Vestiri) în 285 de localităţi.

Aceste manifestări nu au un organizator unic, ci în fiecare oraş sau localitate există organizatori locali independenţi, care reprezintă diferite organizaţii şi instituţii pro-viaţă locale.

Patriarhia Română nu face parte dintre organizatori, dar a binecuvântat şi sprijină spiritual manifestarea.

Precizăm că participarea clerului şi mirenilor la acest eveniment nu este obligatorie, ci benevolă.

În cadrul acestui eveniment sunt reafirmate valorile familiei creştine tradiţionale, îndeosebi darul sfânt al vieţii prin naşterea de copii şi creşterea lor în credinţă sfânta şi iubire milostivă.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

 

Proiect

Omagiu

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video

Ne puteți urmări și pe Facebook