Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Mitropolia Munteniei și Dobrogei Arhiepiscopia Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Şi în acest an, în prima Duminică a Postului Mare, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în toate parohiile au fost organizate ample manifestări liturgice, misionare şi cultural-educaţionale prilejuite de cinstirea Duminicii Ortodoxiei.

La Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, programul a început cu săvârşirea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian împreună cu preoţii şi diaconii acestui sfânt locaş, la care au participat numeroşi credincioşi gălăţeni, dar şi foarte mulţi copii şi tineri cu icoane în mâini.

La momentul liturgic cuvenit, tinerii iconari și foarte mulți credincioși au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

În cuvântul de învăţătură Părintele Arhiepiscop a tâlcuit pericopa evanghelică din această duminică și  a vorbit despre importanța icoanei în viața creștinilor de astăzi.

„Când ne închinăm Preacuratului chip al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, reprezentat în sfintele icoane, împreună cu chipul Maicii Domnului și cu chipurile tuturor sfinților, deschidem ferestre din sufletele, inimile și privirea noastră către cer, de unde ne privește Dumnezeu, deoarece rugăciunea adusă icoanei se adresează nu materiei, ci prototipului - Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Maicii Domnului și tuturor Sfinților.

Ortodoxia este o întreagă liturghie interiorizată și o vedere care vindecă vederea noastră de imaginea fugitivă de pe ecrane, dându-ne posibilitatea de a ne regăsi în fața celor mai frumoase icoane ale Domnului, ale Maicii Domnului și ale sfinților, dar și ale fraților noștri mai mici pentru care astăzi în toate bisericile s-a organizat colecta Fondului Central Misionar“, a spus chiriarhul Dunării de Jos.

La final, ierarhul a rostit rugăciune de mulțumire către Dumnezeu și a amintit credincioșilor prezenți că la Duminica Ortodoxiei, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a fost hirotonit întru arhiereu.

În prelungirea Sfintei Liturghii, tinerii iconari şi o parte din credincioşi au pornit în tradiţionala procesiune cu icoane, de la Catedrala Arhiepiscopală până la Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos.

Aici, în Sala de Expoziţii Temporare „Sergiu Dumitrescu“, corul Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei“ din Galați împreună cu Grupul psaltic ”Ortodoxia” au deschis programul printr-un mini-concert de imne specifice Postului Mare.

În continuare, a fost vernisată cea de-a IXX-a ediție a expoziţiei de icoane, intitulată „2019 –„Anul omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari)“ şi „Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericeşti“, în Patriarhia Română.

În cadrul acesteia au fost expuse numeroase lucrări iconografice ale tinerilor seminarişti, dar şi icoane pe lemn, sticlă și din seminţe realizate de elevi ai Liceelor de Artă şi ai Palatelor de copii din Galaţi şi Brăila, ai Clubului Copiilor din Tecuci, ai Centrelor parohiale pentru tineret de la parohiile Barcea şi Lieşti şi studenţi ai Facultăţii de Arte și ai Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie din Galaţi.

Totodată, au putut fi admirate câteva portrete şi schiţe în creion cu cei doi patriarhi comemorați în acest an, cu personalități ai învățământului românesc, muzeografi și artiști care au promovat tradiția românească, realizate, în special, de studenţii Facultăţii de Arte.

În cuvântul rostit cu acest prilej, chiriarhul Dunării de Jos a vorbit despre darul mare pe care îl avem cu toţii atunci când între noi sunt tineri care reuşesc să redea cu măiestrie şi cu dăruire frumuseţea şi lumina prin icoanele realizate de către ei.

Ca semn al aprecierii şi încurajării pentru talentul şi pasiunea lor, tinerii iconari au primit din partea Arhiepiscopiei Dunării de Jos, diploma „Icoana – frumuseţe a Ortodoxiei“, precum şi importante premii care au constat în icoane autentice, seturi de acuarele şi pensule, cărţi de rugăciune, precum şi alte ustensile specifice picturii.

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Alte emisiuni

Ne puteți urmări și pe Facebook