Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Aproximativ două sute de copii şi tineri, alături de însoţitorii lor, au participat astăzi, în avanpremiera Sărbătorilor Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul Galaţilor - la etapa eparhială a concursurilor de proiecte sociale,de toacă şi coruri parohiale, organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Întâlnirea s-a desfăşurat cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos,care i-a primit şi audiat pe talentaţii participanţi, toţi îmbrăcaţi în costume tradiţionale, autentice şi care au adus un plus de tinereţe, de unitate şi armonie în Hristos.

Activităţile au fost organizate pe grupe de vârstă şi genuri de proiecte, faza eparhială adunând câştigătorii locului întâi la cele trei secţiuni, la nivelul protoieriilor Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Sub genericul „Lăudaţi pe Domnul!“, la secţiunea coruri s-au prezentat zece grupuri a câte 10-15 participanţi, pe două categorii de vârstă, respectiv, 7-11 ani şi 12-17 ani. Vocile îngereşti ale copiilor şi tinerilor s-au armonizat cu emoţia ziditoare de suflet, fiindcă, dincolo de concurs, de dorinţa de a fi primul care aduce slavă lui Dumnezeu, importantă a fost pentru fiecare participant, mic sau mare, întâlnirea cu celălalt.

„Ritmul rugăciunii care se înalţă spre cer“ a fost genericul concursului de toacă la care s-au prezentat, cu emoţii, cu entuziasm şi multă determinare, cincisprezece copii şi tineri, împărţiţi pe trei categorii de vârstă: 6-11 ani; 12-15 ani şi 16-19 ani. Măiestria copiilor s-a armonizat de minune cu nobleţea portului tradiţional al ţăranului nostru, adevărat voievod al plaiului românesc.

Sub genericul „Iubeşte-ţi aproapele!“, alte câteva zeci de copii şi tineri au relatat despre experienţele acumulate prin participarea lor, în propriile parohii, la proiecte social-comunitare şi de voluntariat. Copiii şi tinerii prezenţi ne-au explicat că „prin lucrul propriilor mâinişi cu darurile altora” au făcut merinde pentru trup şi suflet, pe care le-au valorificat pentru a aduna fonduri destinate ajutorării celor în nevoi.  

Timp de câteva ore, Catedrala Galaţilor a răsunat de glasurile îngereşti ale copiilor şi tinerilor, care au adus în prim-plan imaginea unei Biserici tinere, dinamice, pe care valurile acestei lumi trecătoare nu o vor birui!...

Cei mai buni dintre participanţi au primit diploma „Tinereţe şi credinţă”, a Arhiepiscopiei Dunării de Jos, cărţi, premii în bani, binecuvântări arhiereşti şi bucuria întâlnirii cu celălalt.

Pentru autenticitatea costumului, frumuseţea vocii şi prezenţă scenică s-au acordat premii şi menţiuni, astfel: la secţiunea „Coruri parohiale”, grupa de vârstă 7-11 ani, locul întâi a fost obţinut de corul parohiei Diecheni, comuna Iveşti, Protoieria Tecuci, judeţul Galaţi; pe locul II, cel din Ghidigeni, Protoieria Nicoreşti, judeţul Galaţi; locul III a fost obţinut de corul parohiei Nămoloasa, Protoieria Covurlui, judeţul Galaţi. S-a acordat menţiune grupului coral al parohiei „Vovidenia“ din Galaţi.

La secţiunea 12-17 ani, corul parohial din Brătuleşti, Protoieria Tecuci, judeţul Galaţi, a adunat cele mai multe aplauze, situându-se pe locul întâi; locul II a fost ocupat de tinerii din Rediu, Protoieria Covurlui, judeţul Galaţi; locul III, de elevii din Viziru de Jos, Protoieria Însurăţei, judeţul Brăila. Menţiuni au obţinut tinerii corişti din parohiile „Sfântul Spiridon“ din Galaţi şi Ianca I, judeţul Brăila.

Cei mai buni copii care au ţinut ritmul la concursul de toaca  sunt: la grupa de vârstă 6-11 ani: locul I - Constantin Ciolan din parohia Lungeşti, Tg. Bujor, judeţul Galaţi; locul II - Andrei Ioniţă din Nămoloasa Sat, judeţul Galaţi, iar locul III, Sergio Dionisie, de la parohia „Sfânta Treime“, Făurei, judeţul Brăila. La categoria de vârstă 12-15 ani, locul I a fost al tânărului Gabriel Toderaşcu, parohia „Sfântul Dumitru“ din Brăila; locul II - George Nafit, parohia „Sfântul Mina“ din Galaţi, iar pe locul III a fost tânărul Georgică Chiru. Grupa de vârstă 16-19 ani, pe locul I este obţinut de tânăra Georgiana Răducu, parohia Movileni, Protoieria Tecuci, judeţul Galaţi, iar locul II a fost acordat lui Cătălin Drăgulin, de la parohia Chiscani I, judeţul Brăila.

Căt priveşte proiectele sociale, au fost apreciate toate iniţiativele, toate faptele făcute din buna-credinţă a tinerilor noştri „de la care cei mari au a învăţa curăţenia sufletească şi generozitatea“, menţiona Arhiepiscopul nostru. Şi pentru că trebuia o... ierarhizare, tinerii din parohia Lieşti, judeţul Galaţi au primit premiul I; tinerii din Filipeşti, Făurei, judeţul Brăila au obţinut premiul II, iar premiul III a ajuns la cei din Nămoloasa Sat, judeţul Galaţi.

Pentru întreaga activitate, pe lângă eforturile sufleteşti s-au adăugat cele materiale care sunt în cuantum de 12.500 lei.

Manifestarea „Tinereţe şi credinţă“ s-a încheiat, cum a început, prin sunet de toacă şi de rugăciune, pe ritm de sfântă şi dalbă colindă. Voia bună, bucuria, entuziamul tinereţii au fost însoţite de cuvântul de întărire al Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, care, între altele, ne-a invitat să participăm la Sărbătorile „Sfântului Apostol Andrei“, ediţia 2016, care se vor deschide prin aducerea la Galaţi, în 27 noiembrie, a moaştelor Sfintei Filofteia. 

Toţi şcolarii, tinerii şi însoţitorii lor, preoţi şi profesori, au fost oaspeţii Înaltpreasfinţitului Părinte Casian la mult-aşteptata şi meritata agapă frăţească. 

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook