În cadrul programelor pastoral-misionare şi social filantropice înscrise în calendarul eparhial pentru luna Sfântului Apostol Andrei se înscrie şi cinstirea Sfântului Ierarh Nectarie, sărbătorit în fiecare an de Biserica Ortodoxă la data de 9 noiembrie.

Sărbătoarea a debutat la Capela Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei“, care are ca ocrotitor şi pe Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul, în ajun prin oficierea, la ceas de seară, a Vecerniei cu Litie și a continuat a doua zi cu săvârşirea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoţi profesori, în prezenţa întregului corp didactic şi a elevilor.

Pentru a spori evlavia tinerilor seminarişti, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a fost adusă în procesiune icoana cu moaştele Sfântului Ierarh Nectarie, aflate în patrimoniul sacru al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

La final, în cadrul parastasului, au fost pomeniţi ctitorii, profesorii şi elevii seminarişti trecuţi la Domnul.

Sărbătorile Sfântului Apostol Andrei

Concert caritabil

Proiect

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video

Ne puteți urmări și pe Facebook