Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Mitropolia Munteniei și Dobrogei Arhiepiscopia Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În calendarul manifestărilor cultural-misionare organizate cu prilejul sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al municipiului Galaţi şi al întregului neam românesc şi al aducerii la Galaţi a moaştelor Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, se înscrie şi organizarea tradiţionalului concert de muzică bisericească şi patriotică al Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Apostol Andrei“ din Galaţi, ajuns anul acesta la cea de-a XXV-a ediţie.

Evenimentul s-a desfăşurat cu binecuvântare şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

În debutul întâlnirii, în foaierul Teatrului gălăţean, participanţii au vernisat expoziţia de icoană bizantină „Crucea Sfântului Andrei“, în care au fost prezentate cele mai bune lucrări – icoane pe lemn – realizate de elevii seminarişti înscrişi la secţia Patrimoniu Cultural a Seminarului din Galaţi.

Concertul, aşezat anul acesta sub genericul „File de unire“, a fost găzduit de Teatrul Dramatic „Fani Tardini“ din municipiul Galaţi şi a reunit pe scenă Corul Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Andrei”, Corul de copii „Ichos“ al clasei a VII-a, Corul „Zefir“, format din elevele secţiei Patrimoniu Cultural din cadrul Seminarului gălăţean, Grupul Psaltic „Kinonia“ şi Formaţia de muzică veche „Kalofonis“.

Programul propus de elevii seminarişti a cuprins piese psaltice şi corale, cântece patriotice şi momente de folclor autentic românesc dedicate Centenarului Marii Uniri.

Un moment deosebit l-a constituit prezentarea filmului „An Centenar în Seminar“, realizat de elevii seminarişti din Galaţi, în care au fost prezentate personalităţi care au avut o contribuţie deosebită la înfăptuirea idealului românesc, dar şi locaţii reprezentative pentru Marea Unire, din România şi din Basarabia.

Publicul gălăţean de toate vârstele, încântat de această seară cultural-artistică, a răsplătit tinerii interpreţi şi profesorii lor cu îndelungate ropote de aplauze.

Pastorală la Învierea Domnului

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Alte emisiuni

Ne puteți urmări și pe Facebook