Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În cadrul miniproiectului de educaţie creştină şi social-filantropică „Inimă de copil”, desfăşurat în parohia „Sfânta Treime“ – Costieni, Protoieria Covurlui, judeţul Galaţi, în perioada 1-14 octombrie a.c., au participat un număr de 22 de copii din programul catehetic „Copilul învaţă iubirea lui Hristos“.

Miniproiectul „Inimă de copil“ este cel de-al doilea desfăşurat în parohia Costieni sub îndrumarea pc. pr. paroh Adrian Dicu. Primul miniproiect intitulat „Mâinile speranţei“ şi realizat în perioada sărbătorilor pascale din acest an, a avut ca obiective majore: a. participarea activă a copiilor la Sfânta Liturghie şi la Taina Sfântului Maslu, la slujbele din perioada Postului Sfintelor Paşti; b. apropierea copiilor de cei singuri şi înţelegerea importanţei implicării reale în ajutorarea şi îngrijirea  persoanelor vârstnice aflate în diferite neputinţe.

„Inimă de copil“, ca miniproiect de educaţie social-filantropică, s-a născut din dorinţa tinerilor participanţi la proiectul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor” de a aduce o alternativă autentic creştină societăţii contemporane bazate pe consumism şi materialism.

Miniproiectul s-a desfăşurat în trei etape. În prima etapă, copiii participanţi au confecţionat şi ornat în cadrul orelor de cateheză semne de carte şi vase pentru untdelemn, folosite la Taina Sfântului Maslu. Toate lucrările au fost expuse într-un cadru expoziţional în pridvorul locaşului de cult.

În cea de-a doua etapă a miniproiectului „Inimă de copil”, tinerii au plantat trandafiri în noul parc amenajat în curtea sfintei biserici.

În Duminica a XXI –a după Rusalii, de prăznuirea Sfintei Cuvioase Parascheva, după participarea la Sfânta Liturghie, copiii, însoţiţi de preotul paroh, au mers în vizită la trei familii din parohie, cu posibilităţi materiale reduse, unde au oferit altor copii articole de îmbrăcăminte, jucării, cărţi de rugăciune şi iconiţe.

„Eu consider că „Inimă de copil” este un proiect frumos şi interesant. Mie cel mai mult mi-a plăcut să plantez trandafiri în curtea bisericii; aştept cu nerăbdare să îmi văd trandafirul înflorit şi, peste ani, să îmi amintesc cu bucurie cum l-am plantat. Pe 14 octombrie, de Sfânta Cuvioasă Parascheva, am mers la o familie cu venituri mici şi care nu prea au posibilităţi, să le dăruim câteva hăinuţe şi jucării unor copii mici”.

Bostan Anita, 15 ani.

„Dacă ne ascultăm   inima putem deveni mai buni şi mai darnici cu cei de lângă noi”.

Andrei Maricica, 14 ani.

„Prin astfel de iniţiative vom putea ajuta mulţi copii şi bătrâni trişti. Iar plantarea trandafirilor este o bună idee de a înfrumuseţa curtea bisericii”.

Şerban Nicola Maria, 13 ani.

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook