Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Mitropolia Munteniei și Dobrogei Arhiepiscopia Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Patriarhia Română a emis miercuri un comunicat prin care anunță sosirea în București a moaștelor Sfântului Spiridon din Corfu, sâmbătă, 12 octombrie 2019.

Moaştele Sfântului Spiridon din Corfu (Grecia) vor sta câteva ore în Bucureşti

Cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, o delegaţie a Mitropoliei de Corfu, condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Nectarie, va aduce în România, spre închinare, în perioada 11-17 octombrie 2019, mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni.

În acest context, în ziua de sâmbătă, 12 octombrie 2019, în intervalul orar 07:00-14:00, racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni, va fi aşezată, spre închinare, în baldachinul special amenajat de pe Colina Bucuriei, lângă Catedrala Patriarhală.

La ora 14:30, sâmbătă, 12 octombrie 2019, delegaţia Mitropoliei de Corfu va pleca spre Iaşi, la manifestările dedicate sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Foto credit: Doxologia.ro

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Alte emisiuni