Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Mitropolia Munteniei și Dobrogei Arhiepiscopia Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Astăzi, 18 octombrie, când Biserica îl prăznuieşte pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca,  Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, însoţit de o delegaţie de la Centrul eparhial şi preoţi din municipiul Brăila, s-a aflat în mijlocul persoanele aflate în îngrijite în cadrul Spitalului de Recuperare şi Boli Cronice „Veneţia Medical“ din municipiul Brăila.

În cadrul acestei vizite misionare, ierarhul Dunării de Jos împreună cu slujitorii prezenţi a săvârşit Taina Sfântului Maslu şi a binecuvântat persoanele internate în această instituţie medicală, rugându-se Milostivului Dumnezeu pentru sănătatea şi tot ajutorul acestor semeni.

Părintele Arhiepiscop a mers în fiecare salon pentru a-i binecuvânta pe credincioşii spitalizaţi, a le aduce alinare şi a-i întări în acest greu urcuş al vieţii.

Întâlnirea dintre ierarh şi toţi cei internaţi în acest Spital a produs momentele de nădejde că Doctorul sufletelor şi al trupurilor, Hristos Domnul este permanent prezent în viaţa celor ce Îl cheamă şi aduce raze de lumină, alungând negura neputinţei.

După Taina Sfântului Maslu, chiriarhul Dunării de Jos a vorbit celor prezenţi despre iubirea pe care trebuie să o manifestăm faţă de semenii noştri, ea fiind cel mai bun medicament şi modalitatea de întâlnire cu Domnul nostru Iisus Hristos, cu Maica Sa Preacurată şi cu toţi Sfinţii.

În continuare, Arhipăstorul Dunării de Jos şi conducerea Spitalului au semnat Actul bisericesc de cooperare şi de filantropică lucrare dintre Arhiepiscopia Dunării de Jos şi Spitalului de Recuperare şi Boli Cronice „Veneţia Medical“ din municipiul Brăila, prin care pacienţii, însoţitorii acestora şi personalul medical vor beneficia de asistenţă duhovnicească permanentă.

De asemenea, unitatea medicală a fost pusă de astăzi sub ocrotirea spirituală a Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, în interiorul spitalului fiind amenajată o capelă, care astăzi a fost sfinţită şi a primit în dar mai multe icoane reprezentând Sfinţi Vindecători, realizate săptămâna trecută la Muzeul eparhial în cadrul proiectului cultural-artistic „Iconari la Dunărea de Jos“.  

La final, Înaltpreasfinţia Sa a mulţumit tuturor celor ce au făcut posibil realizarea acestui măreţ, necesar şi binevenit proiect medical în zona Dunării de Jos, care de astăzi s-a completat şi s-a împlinit printr-un spaţiu de rugăciune şi prin lucrarea unor slujitori ai sfintelor altare.

Toţi cei prezenţi au primit din partea Înalpreasfinţitului Părinte Casian cărţi de rugăciune.

Spitalului de Recuperare şi Boli Cronice „Veneţia Medical SRL” este primul spital privat din municipiul Brăila, deschis anul trecut. În această unitatea spitalicească există o secţie de recuperare neurologie cu 22 de paturi, o secţie de recuperare ortopedie-traumatologie cu 16 paturi, o secţie de recuperare respiratorie cu 14 paturi, o secţie de oncologie pentru spitalizare de zi cu 12 paturi, Geriatrie şi gerontologie cu 18 paturi, medicină paleativă cu 64 de paturi şi o bază de tratament pentru recuperare, cu piscină, pentru fizio kineto hidroterapie.

Rareș Bucur

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Alte emisiuni