Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul începutului noului an şcolar 2016-2017:

Începutul noului an şcolar 2016-2017 este prilej de bucurie şi de emoţie pentru elevi, părinţi şi cadre didactice, precum şi de conştientizare a valorii educaţiei autentice în viaţa copiilor şi a tinerilor.

Într-o societate secularizată şi globalizată, în care copiii şi tinerii sunt îndemnaţi să gândească în termeni de succes material şi „să se descurce individual”, este necesară intensificarea cooperării dintre Familie, Biserică şi Şcoală, pentru a cultiva valorile perene ale persoanei dincolo de modelele efemere ale vremii, spre a dezvolta libertatea unită cu responsabilitatea şi fericirea personală unită cu solidaritatea comunitară.

Biserica, prin rolul ei spiritual şi educaţional, doreşte să vină în întâmpinarea tinerilor care caută un sens al vieţii şi al devenirii lor în societate. Astfel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2016 „An omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox” şi „An comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti”, care au unit bucuria credinţei cu lumina culturii. Copiii şi tinerii doresc să fie iubiţi şi să iubească, să crească afectiv, intelectual, spiritual şi fizic, printr-o educaţie adecvată. De aceea, ei au nevoie să fie ascultaţi şi încurajaţi, dar şi ajutaţi şi îndrumaţi, mai ales când idealul lor sincer se întâlneşte cu realitatea dură a contextului social cotidian, când creşterea şi maturizarea lor înseamnă efort intelectual şi fizic, speranţă şi perseverenţă.

Recent, în perioada 1-4 septembrie 2016, Arhiepiscopia Bucureştilor, în colaborare cu Patriarhia Română, a organizat „Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Toată Lumea”, la Bucureşti. Evenimentul a oferit un cadru adecvat în care 2.500 de tineri din diferite ţări au identificat problemele specifice generaţiei lor şi au propus posibile soluţii.Entuziasmul, dăruirea şi cooperarea tinerilor la această întâlnire arată dorinţa implicării active a tinerilor în viaţa Bisericii şi a societăţii, precum şi importanţa organizării în continuare a unor astfel de evenimente, pentru că adevărata bucurie se naşte din comuniunea inimilor, iar maturizarea se realizează prin comunicare şi conlucrare în comunitate.

Prin cateheza parohială, prin parteneriatele dintre parohie şi şcoală, prin taberele de copii şi multe activităţi culturale, social-filantropice şi ecologice pe care le organizează în cadrul diferitelor ei proiecte,Bisericaface eforturi să cultive în copii şi tineri duhul prietenieişi al comuniunii, să prevină abandonul şcolar în familiile sărace şi în cele în care părinţii sunt plecaţi la muncă în străinătate, să suplinească lipsa de afecţiune părintească acolo unde părinţii sunt absenţi, să descopere şi săîncurajezespiritual şi material copiii talentaţi pentru a face roditoaredarurile primite de la Dumnezeu, spre bucuria familiei şi a comunităţii.

Acum, la început de an şcolar, adresăm elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice părintească binecuvântare, rugându-ne lui Dumnezeu să le dăruiască tuturor sănătate, ajutor şi multă bucurie înpromovarea unei educaţii integrale, deopotrivă intelectuale şi spirituale, personale şi sociale, spre binele familiei, Bisericii şi poporului român.

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

 

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook