Astăzi, 8 septembrie 2018, la praznicul Naşterii Maicii Domnului, Mănăstirea Cudalbi din judeţul Galaţi, important centru de viaţă duhovnicească din Câmpia Covurluiului, şi-a sărbătorit hramul.

Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa autorităţilor locale, precum şi a numeroşi credincioşi, care au putut admira frumuseţea sfântului lăcaş, în stil ştefanian, împodobit cu mozaicuri exterioare.

La momentul cuvenit, foarte mulți copii însoțiți de părinții lor au primit Sfânta Împărtășanie.

La chinonic, un tânăr de numai 10 ani din municipiul Galați, cu o voce plină de sensibilitate a interpretat pricesne și cântece închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

În cuvântul de învățătură, Chiriarhul Dunării de Jos a vorbit despre rolul important pe care Maica Domnului l-a avut în istoria mântuirii neamului omenesc și mijlocirea ei către Mântuitorul Hristos pentru oameni.

”Maica Domnului devine Altarul cel viu pe care S-a așezat Hristos și biserica în care slujește pentru prima dată pe pământ Mântuitorul nostru Iisus Hristos”, a spus ierarhul.

”Praznicul Nașterii Maicii Domnului nostru Iisus Hristos este și bucuria de la începutul anului bisericesc prin semnul pe care ni-l dă Dumnezeu prin Maica Domnului, care în locul blestemului aduce binecuvântare și se împlinește astfel profeția dintru început prin care Noua Evă este Mama cea Cerească, care este și mamă pământească în același timp. Brațele ei deschise la templu, prin rugăciune și prin lucrare, l-au primit pe Mântuitorul Iisus Hristos, învățându-le prin aceasta pe mamele creștine să poarte fiii pe brațe cu iubire precum Ea poartă pe Mântuitorul Iisus Hristos.

Stupul plin de albine lucrătoare din mănăstirea de la Cudalbi a fost astăzi binecuvântat de un roi mare de credincioși și credincioase, care au devenit florile frumoase în grădina Maicii Domnului de la care am cules mierea ortodoxiei, a unității de credință și a unității de neam”, a precizat chiriarhul.

La final a fost săvârşită slujba parastasului pentru ctitori şi pentru toţi binecredincioşii adormiţi întru Domnul.

După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a mulţumit tuturor ctitorilor, donatorilor şi binefăcătorilor sfintei mănăstiri şi a invitat pe toţi credincioşii prezenţi la eveniment să ia parte la agapa frăţească, organizată în cinstea acestui înălţător moment, mănăstirea pregătind peste 1.000 de pachete pentru pelerini.

***

Mănăstirea datează din anul 1925 fiind ctitorită de Eugenia Pană în apropierea localităţii gălăţene Cudalbi. Biserica mănăstirii a fost ridicată între 1925 şi 1933.

La început, lăcaşul monahal se numea „Mănăstirea Gologanu“, după numele moşiei acelor locuri. Mănăstirea este desfiinţată în 1950, odată cu instalarea regimului comunist în România, însă îşi reia activitatea în anul 1990.

Prin străduinţele actualei stareţe, monahia Mariani Popa şi a întregii obşti a fost construită o nouă biserică, aflată astăzi la faza de pictură, precum şi o nouă clopotniţă şi 3 corpuri de chilii.

La solicitarea Eparhiei Dunării de Jos, în anul 1998 vechiul nume al mănăstirii a fost schimbat în „Mănăstirea Maicii Domnului - Cudalbi“.

La sfârşitul lunii august 2016, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a sfințit noul paraclis al mănăstirii, aşezat sub ocrotirea „Acoperământului Maicii Domnului, Sfinţilor Români şi Sf. Mc. Mariamni“.

În prezent, lucrările de pictură în tehnica frescă din biserica mare a mănăstirii sunt aproape de finalizare.

Concert caritabil

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Alte emisiuni

Ne puteți urmări și pe Facebook