Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Mitropolia Munteniei și Dobrogei Arhiepiscopia Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Ziua de 13 septembrie a fiecărui an este marcată, din anul 1953, ca Zi a Pompierilor Români. De asemenea, anul acesta se împlinesc 170 de ani de la eroica bătălie din Dealul Spirii, când pompierii militari din Bucureşti au luptat împotriva otomanilor.

Manifestările prilejuite de această zi, au început la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Eremia Grigorescu“ din Galaţi în data de 13 septembrie a.c., prin „Ziua porţilor deschise“, prilej pentru publicul gălăţean să poată cunoaşte cum se desfăşoară o zi din viaţa unui pompier.

Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc prin slujba de Te-Deum, oficiată de pc. pr. Eugen Buruiană protoiereu de Galaţi, urmată de ceremonialul militar şi alocuţiunile specifice momentului.

În continuare, în incinta inspectoratului au fost organizate o expoziţie cu tehnică de intervenţie, o expoziţie de fotografie cu aspecte din misiunile pompierilor gălăţenişi un exerciţiu demonstrativ.

Manifestările au continuat şi în zilele următoare când pe data  de 14 septembrie a avut loc Vecernia cu Litie la capela unităţii, iar pe data de 15 septembrie, la pomenirea Sf. Iosif cel Nou de la Partoş, ocrotitorul pompierilor români, în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi a fost oficiată Sfânta Liturghie și un Te-Deum.

Ceremonialul s-a încheiat la Cimitirul Eternitatea din Galați cu slujba de pomenire, depunerea de coroane şi defilarea gărzii de onoare la mormântul Eroilor Pompieri.

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Alte emisiuni