Astăzi, 5 noiembrie 2026, la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos a avut loc Adunarea Generală Extraordinară a Casei de Ajutor Reciproc a clerului şi salariaţilor bisericeşti din cadrul Arhiepiscopiei Dunării de Jos pentru desemnarea noii conduceri a acestei organizaţii.
Şedinţa s-a desfăşurat în prezenţa chiriarhului Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, în Sala „Arhiepiscop Antim Nica” a Centrului eparhial.
După rostirea rugăciunii de mulţumire către Dumnezeu, Înaltpreasfinţia Sa a ţinut o meditaţie teologică plecând de la învățăturile Sfântului Avva Dorotei, regăsite în Filocalia, volumul IX, pentru tămăduirea stărilor de apăsare sufletească și însingurare, întrajutorarea reciprocă constituind un remediu al acestor stări.
Părintele Arhiepiscop Casian a arătat că atunci când trecem printr-o încercare și ne închidem în noi înșine, devenim proprii noștri judecători, iar gândurile de deznădejde se multiplică, ducând la sentimentul de abandon și prăbușire interioară.
De asemenea, ierarhul Dunării de Jos a arătat că împăcarea cu Dumnezeu, cu aproapele și cu sine readuce „scânteia luminoasă” în minte.
Totodată, ierarhul locului a arătat că prin activitatea acestei organizaţii se cultivă iubirea şi se promovează solidaritatea creştină şi înmulţirea milosteniei pentru susţinerea vieţii şi a sănătăţii, mai ales în rândul copiilor şi tinerilor afectaţi de dependențe și a celor cu dizabilităţi.
În continuare, preşedintele organizaţiei, preotul Nicuşor Sorin Sandu, a prezentat Raportul de activitate al Casei de Ajutor Reciproc din eparhie pentru perioada 2022-2026. Un capitol important din activitatea CAR-ului evidenţiat în cadrul şedinţei a fost cel al oferirii de ajutoare sociale. În primul trimestru al anului 2026 s-au acordat ajutoare sociale în valoare de 110.100 lei.
În prezent, Casa de Ajutor Reciproc a clerului şi angajaților bisericeşti din Arhiepiscopia Dunării de Jos numără aproape 900 de membri.
Şi de această dată s-a arătat că scopul principal al Casei de Ajutor Reciproc este de a sprijini semenii prin oferirea de ajutoare în diferite situaţii şi nevoi care apar, respectiv la naştere, boală, înmormântare şi altele, precum şi acordarea de împrumuturi în condiţii mai avantajoase.
Casa de Ajutor Reciproc a clerului şi salariaţilor bisericeşti din cadrul Arhiepiscopiei Dunării de Jos funcţionează în conformitate cu prevederile Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, ale Legii nr. 12/1996, republicată, privind regimul juridic al Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaţilor şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al C.A.R.
Pr. Rareş Bucur































