Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În Arhiepiscopia Dunării de Jos, Sfinţii Cuvioşi Părinţi Ioan Casian şi Gherman, care au vieţuit pe meleagurile Scythiei Minor în secolul al IV-lea, sunt prăznuiţi în chip cu totul special la biserica gălăţeană ocrotită spiritual de cei doi sfinţi străromâni.

Anul acesta, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, în ajunul sărbătorii, o parte din preoţimea municipiului Galaţi a pornit în tradiţionala procesiune cu moaştele Sfântului Cuvios Ioan Casian la biserica închinată celor doi sfinţi cuvioşi dobrogeni, situată pe faleza superioară a Dunării.

Racla ce adăposteşte o părticică din moaştele Sfântului Cuvios Ioan Casian, din patrimoniul sacru al Reşedinţei arhiepiscopale, a fost adusă de o delegaţie a Centrului eparhial.

După procesiunea cu sfintele moaşte, un sobor de preoţi din municipiul Galaţi a săvârşit slujba Vecerniei unită cu Litia, la finalul căreia chiriarhul Dunării de Jos le-a transmis celor prezenţi, prin telefon, un mesaj de binecuvântare şi de folos duhovnicesc.

La finalul slujbei, preotul paroh Petru Chircă a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre bucuria cinstirii în zona Dunării de Jos a celor doi sfinţi străromâni şi a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Casian pentru că, chiar şi de la distanţă, a fost în comuniune de rugăciune cu slujitorii şi credincioşii prin intermediul mijloacelor moderne de comunicare şi a binecuvântat aducerea în parohie a acestor sfinte odoare.

Într-o deosebită atmosferă de evlavie şi de bucurie duhovnicească, atât pe parcursul slujbei, cât şi după încheierea acesteia, mulţi credincioşi din urbea gălăţeană s-au închinat şi au sărutat sfintele moaşte.

Mâine, la iniţiativa Părintelui Arhiepiscop Casian, sfintele moaşte vor fi duse spre închinare la Capela Seminarului Teologic Ortodox ”Sf. Andrei” din Galaţi pentru a aduce bucurie şi binecuvântare elevilor şi profesorilor din această şcoală.

***

Parohia „Sf. Cuv. Casian şi Gherman” din Galaţi a luat fiinţă în anul 1997, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Arhiepiscopului Dunării de Jos. Lucrările primei capele, poziţionată pe faleza superioară a municipiului Galaţi, s-au finalizat  în 2001, an în care a fost aşezată şi piatra de temelie la biserica mare, cu rugăciunile chiriarhului locului şi ale Înaltpreasfinţitului Părinte Iosif, Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române din Europa Occidentală şi Meridională.

Slujba de târnosire a noului locaş de cult a fost săvârşită la 1 septembrie 2011 de către un sobor de ierarhi alcătuit din ÎPS Iosif, Mitropolitul românilor ortodocşi din Europa Occidentală şi Meridională, ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos şi PS Visarion, Episcopul Tulcii.

În biserică au fost finalizate lucrările de pictură în tehnica „frescă, iar în exteriolul locaşului de cult sunt efectuate în prezent lucrări de amenajare şi finisaje.

Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook