Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Ziua Culturii Naționale, marți, 15 ianuarie 2019, Ateneul Român:

 Biserica a plămădit şi promovat cultura poporului român

Biserica Ortodoxă Română a avut o contribuție majoră la formarea şi promovarea culturii neamului românesc.Odată cu primele încercări de organizare statală, rolul Bisericii în dezvoltarea culturii şi civilizațieiromânești a urmat modelul bizantin; o seamă de personalități eclesiale: episcopi, preoţi sau călugări, dintre care vom menționa doar câteva nume, au îndrumatprincipala activitate culturală din epocă.

Mihai Eminescu, cunoscând rolul Bisericii și al credinței creștine în dezvoltarea culturii și a limbii române ca veșmânt viu al învățăturilor de credință și al cultului liturgic, a numit Biserica OrtodoxăRomânămaica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbii și unitatea etnică a poporului”[1].

1.Primele tipografii din spațiul românescau apărut la mai puțin de o jumătate de veac de la invenția lui Gutenberg(1455), funcționând, în incinta unor mănăstiri sau centre episcopale, la Târgoviște, București, Iași, Buzău, Snagov, Râmnic, ori Neamț, iar primii meșteri tipografi au făcut parte din cler: ieromonahul Macarie, diaconul Coresi, ieromonahul Mitrofan, Sf. Antim Ivireanul, viitorul mitropolit și alții. Unele tipărituri au fost premiereinternaționale, precumLiturghierul de la Târgoviște, tipărit în 1508în slavonă, fiind primul Liturghier ortodox din lume.

2.Pleiade întregi deepiscopi sau mitropolițiau fostscriitori, poeți, traducători sau creatori de cultură, artă şi civilizațieromânească. În Ţara Românească,au promovat cultura mitropoliții: Teofil (†1648), Ştefan I (†1668) Varlaam (†1679) şiTeodosie I (†1708), aceștia din urmă fiind sprijinitori al activității cultural-artistice sub domnitorii Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu, una din realizările culturale fiind Biblia de la București, din anul 1688.În Moldova, au sprijinit cultura poporului român mitropoliții:Teoctist II (†1528), Teofan I (†1530) și Grigorie Roșca (†1570), ultimii doi au contribuit la împodobirea Mănăstirii Voroneț cu celebrele fresce interioareși exterioare, iar mitropolitul Anastasie Crimca (†1629) a fost ultimul mare miniaturist moldovean.Sfântul Mitropolit Varlaam (†1657) a tipărit Cartea românească de învățătură (1643),iar SfântulMitropolit Dosoftei (†1686) a fost primul mare poet român (Psaltirea în versuri, 1673) şi traducător al Liturghierului (1679) şi Molitfelnicului (1681) în limba română. În Transilvania, ierarhul erudit şi patriot statornic Andrei Șaguna (†1873) a unit în mod pilduitor mărturisirea credinței ortodoxe cu dezvoltarea culturală şi socială a românilor. A înființat o tipografie eparhială la Sibiu (1850), existentă și azi, în care a tipărit pe lângă toate cărțile de slujbă, manuale didactice, lucrări istorice și de alt gen, ziarul Telegraful Român, care apare fărăîntrerupere din 1853 până azi. În 1861 Andrei Șaguna s-a numărat printre cei care au înființat Asociația transilvană pentru culturăși literatura poporului român din Transilvania (Astra), fiind primul ei președinte.

3.Între monahiierudiți,care au contribuit la dezvoltarea culturii naționale,se aflăSf. Cuv. Ioan Casian(sec. 5), considerat unul dintre cei mai de seamă promotori ai monahismului în Occident, scriitor şi traducător din limbile greacă şi latină,Sf. Cuv. Dionisie Exiguul(sec.4), teolog, astronom, matematician, a inițiat„cronologia erei creștine, împărțind istoria în două perioade – „înainte de Hristos” şi „după Hristos”, Sf. Niceta de Remesiana(†414), a compus imnul Te Deum laudamus,iar mai târziu Sf. Cuvios isihast ucraineanPaisie de la Neamţ (†1794), a tradusFilocalia în limbaslavonă (Dobrotoliubie), fiind ajutat de ucenici români, buni eleniști, ca Sf. Ierarh Grigorie Dascălu (†1834).

4.Reprezentative pentru cultura şi arta româneascăsunto mulțime de biserici şi mănăstiri ortodoxe, adevărate cărți de identitate princare ne putem prezenta geniul creator în fața altor popoare:Voroneț, Neamţ, Putna, Cozia,Curtea de Argeș, Sfinții Trei Ierarhi - Iași, Hurezi, Secu, Dragomirna, Văratec, Agapia, Lainici, Antim, Stavropoleosş.a.În toate aceste mânăstiri s-a desfășurat o intensă activitate cultural-artistică, au fost scrise primele Letopisețeși Cronici ale istoriei românilor.

5.Primeleșcoli primare, cu predare în slavonăsau română, au luat ființăîn incinta mânăstirilor, apoi a bisericilor de mir:Colțea, Sfântul Gheorghe Vechi, Antimsaubiserica Domnița Bălașa, în Bucureşti, biserica Barnovschi, Sfânta Vineriși Sfântul Nicolae, în Iași. Primele școli mediişi primele școli superioare au fost înființate, de asemenea,cu sprijinul Bisericii:Colegiul de la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași,Academia de la Mănăstirea Sfântul Sava din București.

6.În toate mănăstirile mari s-au desfășurat însemnateactivități artistice.Astăzi, majoritatea colecțiilor muzeale din țară, care expunArtă Veche Românească, sunt constituite în cea mai mare parte din obiecte de cult, provenite de la mănăstirile şi bisericile ortodoxe românești. Icoane, fragmente de frescă, broderii, manuscrise, tipărituri, argintărie, sculptură în lemn sau piatră, toate ilustrează modul în care,Biserica, fidelă artei bizantine, dar receptivă la influenţele artei occidentale, ori tradiționale, a creat o artă proprie, originală.Prin toată această activitate culturală a Bisericii a fost cultivată şi sprijinită însăși aspirația poporului pentru cultura proprie,pentru păstrarea identitățiinaționale şi pentru dobândirea independenții naționale.

Crearea statului român modern a deschis o epocă nouă, iar Biserica Ortodoxă Română a rămas pe mai departesprijinitoarea fidelă a idealurilor naționale,contribuind la promovarea învățământului și culturii românești.

7. După anul 1944,odată cu instaurarea regimului comunist ateu, Biserica Ortodoxă Română a fost înlăturată treptat din viața socială şi culturală. În 1948 a fost eliminat învățământul religios din școli, au fost interzise slujbele religioaseîn spitale, azile și cazărmi, au fost suprimate publicații bisericești ale eparhiilor, au fost desființate multe școli de teologie şi a fost oprită catehizarea tineretului.Peste o mie de preoți ortodocși (la care se adaugăși mulţi romano-catolici, greco-catolici și protestanți) au fost arestați, aruncați în închisori, supușila muncă silnică sau deportați. Între cei aruncați în închisori, se numărăși teologi, oameni de cultură de mare prestigiu, precum: Nichifor Crainic, Ioan Savin, Dumitru Stăniloae, Liviu G. Munteanu, Ilarion Felea, Ion V. Georgescu (deportat în Siberia) și mulți alții.

În anii ΄80, sub dictatura comunistă au fost demolate peste 20 de lăcașuri de închinare, monumente de arhitectură bisericească din București (ca de pildă: mănăstirile Cotroceni, Văcărești, Pantelimon, bisericile Sfânta Vineri, Sfântul Spiridon - Vechi, Alba-Postăvari, Enei, Spirea Nouă,Izvor,Sfânta Treime -Dudești etc.).

8.După căderea comunismului, consecventă tradiției multiseculare de a fi „maica spirituală a poporului român” – cum o numea Mihai Eminescu, Biserica Ortodoxă Română continuă să fie protectoare și promotoare a valorilor culturale românești.În anii care au urmat după 1990, au fost restabilite raporturile firești tradiționale dintre Biserica Ortodoxă Română și mediul cultural şi academic din România. Astfel, în anul 1990, Academia Română a reabilitat memoria ierarhilor, preoților și teologilor ortodocși excluși din Academie în anul 1948 de către regimul totalitar, iar, în anii care au urmat, noi slujitori ai Bisericii au fost primiți în cel mai important for al excelenței științifice și culturale românești, precum Părintele Dumitru Stăniloae sau Părintele Mircea Păcurariu.

De asemenea, Academia Română şi Patriarhia Română au inițiat mai multe programe comune, dintre care, cel mai important este elaborarea Istoriei monahismului românesc în trei tomuri masive și valoroase, iar bunele relații, cultivate cu respect reciproc de ambele instituții, ne îndreptățesc să sperăm la o permanentă cooperare fructuoasă pentru binele poporului român.

Adresăm mulțumiri Domnului Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei Române, pentru invitația de a participa la această sesiune științifică dedicată Zilei Culturii Naționale, felicităm și binecuvântăm pe toți cei care contribuie prin multiplele lor eforturi ca această Zi a Culturii Naționale să devină o sărbătoare a afirmării tuturor valorilor culturale şi spirituale ale poporului român.

 † DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

[1]Timpul, 14 august 1882, în: Mihai Eminescu, Opere, vol. 13, Bucureşti, Ed. Academiei, 1989, pp. 168-169.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook