Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

De Ziua Internaţională a Copilului şi cu prilejul Duminicii părinţilor şi a copiilor, în cadrul Protoieriei Nicoreşti s-au desfăşurat mai multe activităţi cultural-educative, sportive, artistice şi gospodăreşti.

Astfel, pe data de 29 mai, voluntarii Parohiei Fântâni, coordonaţi de părintele Mircea Pilaf, au igienizat parcul copiilor din Nicoreşti.

În data de 1 iunie aceiaşi voluntari au mers la Spitalul de Pediatrie din Tecuci, unde au împărţit dulciuri, iconiţe şi cărţi de colorat în valoare de 350 lei celor internaţi în spital.

În ziua de 2 iunie la Parohia Ireasca, unde se află grădiniţa parohială „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, s-a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica parohială, iar la momentul cuvenit cei 13 copii de la grădiniţă au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine. La final, sub îndrumarea doamnelor educatoare, copiii au prezentat un program artistic prilejuit de ziua copilului.

Duminică, 3 iunie a.c. la Sala Sporturilor din Ţepu s-a desfăşurat etapa a II-a a concursului de şah şi tenis de masă din cadrul Protoieriei Nicoreşti, unde au participat peste 50 de copii.

Luni 4 iunie, Protoieria Nicoreşti a primit în vizită elevii participanţi la Olimpiada Naţională „Universul cunoaşterii prin lectură“ de la Galaţi, veniţi la Nicoreşti pentru a vizita Mănăstirea Buciumeni şi Complexul Muzeal „Banu“. După ce au vizitat Biserica şi sălile de expoziţie ale complexului muzeal, aceştia au primit din partea Protoierie Nicoreşti, revista „Călăuza ortodoxă“, iconiţe, dulciuri şi cireşe.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook