Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În Duminica a 7-a după Sfintele Paşti, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Apostol Andrei“ şi „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Galaţi.

La slujbă au fost prezenţi credincioşi din municipiu, iar răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Catedralei arhiepiscopale.

În cadrul slujbei, ierarhul a rostit rugăciuni către Milostivul Dumnezeu pentru unitatea dintre oameni, pentru dăinuirea dragostei între copii şi părinţi şi pentru întărirea familiei creştine din ţară şi din străinătate, dar şi pentru vindecarea de boli şi neputinţe trupeşti.

În cuvântul de învăţătură, chiriarhul Dunării de Jos a tâlcuit pericopa evanghelică de la Sfântul Apostol Ioan, capitol 17, versetele de la 1 la 13, în care se relatează despre rugăciunea arhierească din Grădina Ghetsimani, rostită de Domnul Hristos înainte de Sfintele Sale Pătimiri.

Înaltpreasfinţia Sa a arătat că în Evanghelia de astăzi găsim definiţia unică pentru viaţa veşnică care este o cunoaştere a lui Dumnezeu, Unul în fiinţă şi întreit în Persoane.

La momentul cuvenit, mai mulţi copii au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

La final, ierarhul locului i-a binecuvântat pe toţi cei prezenşi la slujbă.

Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook