Suflarea românească a sărbătorit cu entuziasm, la 10 mai 2016, un secol şi jumătate de când principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, proclamat domnitor al României, a depus jurământul de credinţă, angajându-se să fie credincios legilor ţării, să păzească religiunea României, precum şi integritatea teritoriului ei şi să-şi exercite îndatoririle ca domn constituţional. Tot la această dată s-au împlinit şi 135 de ani de când a fost proclamat regatul în România (10 mai 1881).
Dat fiind faptul că din luna mai a anului trecut această zi, prin lege, a fost declarată Sărbătoare Naţională, mijloacele de informare în masă au făcut publice o serie de manifestări sărbătoreşti, de iniţiative aniversare şi de rememorare a unor fapte şi evenimente legate de personalitatea excepţională a vrednicului conducător al României, în perioada căruia s-au petrecut structurări fundamentale ale statului românesc.
Numele regelui Carol I este strâns legat însă şi de Eparhia Dunării de Jos, întrucât acest brav suveran este ctitorul Catedralei Arhiepiscopale a cărei construcţie a început în anul 1906. Despre această ctitorie regală din oraşul de la Dunăre vrem să readucem în atenţie câteva mărturii, ca omagiu şi recunoştinţă faţă de gestul remarcabil făcut de suveranul României, în urmă cu 110 ani.
Anul 1906 a constituit pentru România prilejul unui jubileu regal, marcat în întreaga ţară printr‑o suită de manifestări şi realizări. Suveranul Carol I aniversa împlinirea a 40 de ani de domnie, toate evenimentele naţionale şi regionale fiind închinate acestui moment sărbătoresc. Împreună cu cele patru decenii de domnie se serbau şi 18 veacuri de la cucerirea Daciei de către Traian (anul 106).
Între manifestările dedicate de către Episcopia Dunării de Jos jubileului regal, s‑a înscris şi aşezarea solemnă a pietrei fundamentale pentru noua Catedrală din Galaţi, al cărei proiect fusese realizat de renumiţii arhitecţi Petre Antonescu şi Ştefan Burcuş.
În ziua de 14 iulie 1905, arhimandritul de scaun al Eparhiei Dunării de Jos, Nicodim Munteanu, viitorul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, comunica episcopului Pimen Georgescu al Dunării de Jos, că s‑a săvârşit trasarea pe teren a noii catedrale şi s‑a sfinţit locul. Bucuros de un asemenea început bun, ierarhul de la Galaţi îl înştiinţează despre aceasta pe regele Carol I, printr‑o telegramă, la 20 iulie 1905, în care spunea: „Cu ajutorul lui Dumnezeu şi sprijinul Majestăţii Voastre, zilele acestea s‑au început lucrările pentru ridicarea Catedralei Episcopale din Galaţi, ale cărei fundamente nădăjduim că vor fi aşezate cu solemnitatea cuvenită, în toamna viitoare“.
Constructorii au lucrat, în a doua perioadă a anului 1905 şi în primăvara lui 1906 cu mult spor, astfel că ceremonia aşezării pietrei fundamentale s‑a consumat cu mai multe luni înainte faţă de previziunile episcopului. Cu ocazia prezentării ierarhului în audienţă la principele României, Ferdinand, în ziua de 23 martie 1906, s‑a stabilit ca evenimentul fundării catedralei să aibă loc la 27 aprilie.
Timp de o lună, eparhia a pregătit febril acest moment, până la cele mai mici detalii. Au fost invitaţi să participe protoierei, preoţi, stareţi, personalităţi laice, cărora li s‑a trimis şi un exemplar din documentul de punere a pietrei fundamentale a catedralei. Totodată, ierarhii ţării au fost înştiinţaţi despre eveniment şi au primit, de asemenea, un exemplar al documentului.
Încurajat de promisiunea principelui Ferdinand de a participa la momentul solemn al aşezării pietrei fundamentale a catedralei, episcopul Pimen s‑a pregătit conştiincios pentru acest eveniment, considerat în opinia îndreptăţită a ierarhului „un mare şi însemnat act, nu numai bisericesc, dar şi naţional românesc“.
În dimineaţa zilei de 27 aprilie, augustele feţe ale principelui Ferdinand şi principesei Maria au fost primite la locul viitoarei catedrale de episcopul Pimen, care avea în jurul său protopopi, clerul din administraţia eparhială şi din oraş, stareţii mănăstirilor dobrogene şi mulţime impresionantă de credincioşi. Miniştri, înalte autorităţi civile şi militare completau suita reprezentanţilor Casei Regale.
„Venirea Voastră în oraşul Galaţi ‑ se adresa episcopul alteţelor lor, în cuvântul de întâmpinare ‑ va da o mare strălucire serbărilor ce vor avea loc... Vă sunt recunoscător şi vă exprim mulţumirea mea că în rândul celorlalte serbări, prima la care asistaţi, este serbarea punerii temeliilor bisericii catedrale episcopale şi aşezarea de veci a actului de amintire în aceste temelii... Şi nu pot a nu vă spune gândul inimii mele, care este îndreptat către M.S Regele, care a dat puternicul său sprijin în îndeplinirea nevoii ce se simţea de a ridica aici o biserică episcopală…Rog pe Dumnezeu să ne dăruiască timpuri paşnice şi ani îmbelşugaţi, ca zidirea bisericii catedrale, ale cărei temelii se vor pune, să se facă în tihnă şi neîntrerupt şi aşa în timpul cel mai scurt isprăvindu‑se, să avem fericirea de a o sfinţi“.
Episcopul Pimen a săvârşit apoi slujba îndătinată de aşezare a pietrei fundamentale a bisericii, răspunsurile fiind date de corala episcopiei dirijată de T. Teodorescu, la finalul ceremoniei religioase, ministrul Cultelor şi Instrucţiunii ‑ Mihai Vlădescu ‑ dând citire documentului întocmit cu acest prilej. De precizat că documentul fusese trimis mai înainte spre semnare regelui Carol I la Lugano (Elveţia), unde suveranul se afla pentru tratament.
Scris pe pergament, cu o caligrafie impecabilă şi cu un frontispiciu realizat în peniţă, cuprinzând însemnele eparhiale şi regale, documentul are următorul conţinut:
ÎN NUMELE TATĂLUI ŞI AL FIULUI ŞI AL SF. DUH
Trecut‑au patruzeci şi doi de ani de la întemeierea Eparhiei Dunărei de Jos, cu reşedinţa la Ismail şi douăzeci şi opt de ani de când, în urma războiului din 1877‑1878, dobândindu‑se neatârnarea Ţării şi întruparea din nou a Dobrogei cu patria mamă, s‑a strămutat scaunul episcopal în oraşul Galaţi.
De timpuriu s‑a născut în inima Noastră dorinţa, pe de o parte să înzestrăm această eparhie cu o frumoasă biserică catedrală episcopală, iar pe de alta, urmând pilda vechilor voevozi, să vecinicim printr‑un locaş dumnezeiesc izbânzile strălucite, care, cu ajutorul lui Dumnezeu, de către scumpa şi viteaza Noastră armată s‑au săvârşit pe câmpiile Bulgariei, sub a Noastră comandă.
Acum, în al patruzecilea an al Domniei Noastre, când Bunul Dumnezeu a orânduit în ale Sale nepătrunse Taine, a se împlini şi optsprezece veacuri de la aducerea coloniştilor romani pe frumoasele plaiuri ale Carpaţilor,
Noi, Carol I, Domn şi Rege al României, dat‑am împuternicire scumpilor Noştri nepoţi A.A.L.L. Regale Principele Ferdinand şi Principesa Maria să Ne reprezinte şi să fie de faţă la aşezarea temeliilor nouei biserici cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae, astăzi, în a XXVII zi a lunei aprilie, anul mântuirii una mie nouă sute şase.
Întru pomenirea acestui fapt, întocmitu‑s‑a actul de faţă, carele s‑a semnat de Noi, de toţi membrii familiei Noastre Regale, de P.S. Episcop al Dunării de Jos D.D. Pimen Georgescu, de Domnul Gh. Gr. Cantacuzino, Prim‑Ministru, şi Ministrul nostru de Interne, de Domnul Mihail Vlădescu, Ministru al Cultelor şi Instrucţiunei, de ceilalţi sfetnici ai Noştri şi de multe căpetenii ce s‑au aflat faţă la această serbare; şi s‑a întocmit în patru exemplare, din care unul s‑a pus în temelia acestei biserici, în partea dreaptă a Sfântului Altar, unul se va păstra în arhiva statului, cel de al treilea se va păstra în arhiva Sfintei Episcopii a Dunării de Jos şi cel de al patrulea, în arhiva Casei Sfintei Biserici Autocefale Ortodoxe Române“.
Documentul a fost semnat de 20 importante personalităţi laice şi religioase. Pe lângă episcopul Pimen, singurul cleric ce semnează documentul este arhimandritul de scaun şi sfetnicul cel mai apropiat al ierarhului de la Galaţi, Nicodim Munteanu. Între numele notabile, în afară de regele Carol, regina Elisabeta şi prinţii Ferdinand şi Maria, consemnăm pe Gheorghe Grigore Cantacuzino, prim‑ministru, Take Ionescu, ministrul Finanţelor, generalul Iacob Lahovary, ministru al Afacerilor Străine, Ion N. Lahovary, ministru al Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor, Ion G. Grădişteanu, ministrul Lucrărilor Publice, Mihai Vlădescu, ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Al. A. Bădărău, ministrul Justiţiei, generalul G. Manu, ministru de Război, arhitecţii P. Antonescu şi Şt. Burcuş, primarul Galaţiului, Emil Vulpe, comandantul Corpului 3 Armată şi antreprenorul I. Popovici.
Demn de remarcat este faptul că documentul de fondare a Catedralei Episcopale din Galaţi a fost semnat de toţi membrii guvernului conservator din 1904‑1907, condus de Gh. Gr. Cantacuzino.
Fericit pentru reuşita unui aşa de măreţ eveniment, episcopul Pimen a trimis, în ziua de 27 aprilie, o telegramă regelui Carol I, în Elveţia, prin care suveranul era înştiinţat de evenimentele punerii pietrei fundamentale, astfel: În prezenţa A. A. L. L. Regale, principele şi Principesa României, a domnilor miniştri şi a mulţimii poporului, astăzi s-au pus temeliile bisericii catedrale episcopale a Dunării de Jos, care se ridică spre fala sfintei noastre credinţe strămoşeşti, spre preamărirea lui Dumnezeu şi spre veşnicirea izbânzilor câştigate de armata română în Războiul din 1877, sub comanda Majestăţii Voastre. Ea va fi şi un prinos la poporului român, adus lui Dumnezeu pentru cei 40 de ani de domnie a Majestăţii Voastre.
Bunul Dumnezeu să vă dăruiască sănătate desăvârşită, ca să fiţi de faţă la sfinţirea acestei catedrale şi să conduceţi încă mulţi ani destinele Regatului român. Suveranul a răspuns la această veste astfel: Cu vie mulţumire am primit călduroasele voastre urări şi sunt fericit că, în sfârşit, s-a pus temelia Catedralei, la a cărei sfinţire doresc a fi de faţă. Dorinţa Regelui Carol nu s-a putut împlini, din păcate, suveranul trecând la cele veşnice cu trei ani înainte de evenimentul târnosirii Catedralei, slujbă săvârşită de Episcopul Nifon Niculescu al Dunării de Jos în vara anului 1917.
Pe adresa vlădicului gălăţean au sosit şi scrisorile ierarhilor din ţară, care s‑au grăbit a‑l felicita pentru evenimentul fericit al aşezării măreţei catedrale. În scrisoarea sa, mitropolitul Moldovei, Partenie Clinceni, înaintaşul lui Pimen la scaunul episcopal de la Dunărea de Jos, amintea că şi el dorise să‑şi lege numele de o astfel de realizare. „Bucură‑te şi te veseleşte, că Cel în Treime închinat ţi‑a ajutat să începi acest locaş dumnezeiesc, ce şi eu am dorit şi am râvnit totdeauna (subl. ns.). Rog pe marele Arhiereu să te umbrească cu harul Său, ca să sfinţeşti cât mai neîntârziat jertfelnicul din el, pentru mărirea lui Dumnezeu, mântuirea creştinilor ce păstoriţi şi lauda neamului nostru“.
Aşezarea pietrei fundamentale pentru catedrala gălăţeană, închinată Sfântului Ierarh Nicolae, a reprezentat o biruinţă a ierarhului Pimen de la Dunărea de Jos, căruia i‑a fost dat să devină ctitorul locaşului emblemă a eparhiei.
De altfel, în palmaresul remarcabilelor sale realizări, perioada păstoririi la Dunărea de Jos reprezintă pentru Pimen Georgescu apogeul activităţii sale ca ierarh. Vocaţia de ctitor şi‑a validat‑o şi prin zecile de biserici ridicate în Dobrogea, cu sprijinul şi îndemnul său. Neobositele şi inteligentele demersuri ale episcopului au fost, aşadar, răsplătite cu solemnitatea mult râvnitului moment al punerii fundaţiilor catedralei care astăzi este nu doar una din mândriile gălăţenilor, dar şi monument arhitectural reprezentativ la scară naţională.
Înaltpreasfinţitul Casian, actualul întâistătător al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, care a rectitorit catedrala între anii 1994-2006, în mai multe ocazii a evocat rolul important de mare ctitor al Regelui Carol I. Astfel de recunoscătoare mărturii a dat ÎPS Sa, în ziua de 15 iunie 1998, cu ocazia prezenţei în catedrala gălăţeană a Majestăţii Sale, Regele Mihai I şi a Reginei Ana, precum şi în ziua Sfintei Învieri din anul 2006, când cei doi suverani, însoţiţi de Principele Radu şi Principesa Margareta au fost din nou oaspeţi ai Catedralei Eparhiale din oraşul de la Dunăre. De asemenea, numele auguştilor suverani ctitori ai bisericii reprezentative a Eparhiei Dunării de Jos a fost evocat şi în cadrul grandioasei ceremonii din 17 octombrie 2006, ziua resfinţirii Catedralei, sub protia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, în urma amplelor lucrări de consolidare, restaurare şi înfrumuseţare care s-au realizat sub ochiul veghetor al ÎPS Arhiepiscop Casian.
Istoria acestei monumentale biserici a încrustat în zidurile ei, spre veşnică pomenire, drept întâi ctitor, numele Regelui Carol I, suveran care în urmă cu 150 de ani, într-o frumoasă zi de 10 mai, a fost proclamat domnitor al României.
Pr. Eugen Drăgoi
FacebookContact