Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În fiecare an în Arhiepiscopia Dunării de Jos, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, sărbătoarea Bunei Vestiri este un prilej de manifestare a dragostei creștinești și prelungire a binecuvântarii de la Sfintele Altare către mamele și pruncii acestora.

În acest context, astăzi, 24 martie 2021, Biserica româno-elenă „Buna Vestire“ din muncipiul Brăila a desfăşurat o activitate social-filantropică la maternitatea din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din municipiu.

În urma unor consultări cu reprezentanţii acestei unităţi medicale, preoţii de la parohia brăileană „Buna Vestire“ au achiziţionat în zilele premergătoare hramului un dulap şi 15 lenjerii pentru paturi, necesare dotării a 5 salone din cadrul Secţiei Obstetrică-Ginecologie 1.

Cei implicați în activitatea social-filantropică de astăzi, au predat darurile pregătite special persoanelor desemnate din cadrul instituției medicale, iar pe lângă mobilierul şi celelalte produse au fost oferite icoane, revista eparhială „Călăuză ortodoxă“ și cărți de rugăciune, mamelor internate în spital.

Valoarea ajutoarelor a fost în cuantum de 3.500 lei.

Între parohia „Buna Vestire“ și Spitalul Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie din Brăila există de mai mulți ani o frumoasă colaborare benefică pacientelor și copiilor internați în acest spital, precum și cadrelor medicale care își desfășoară activitatea aici cu mare dăruire.

Această biserică brăileană este reprezentativă pentru brăileni, dar şi pentru întreaga eparhie, întrucât devine în fiecare an, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii din Săptămâna Luminată, loc de pelerinaj pentru foarte mulţi credincioşi atât din eparhie, cât şi din întreaga ţară care vin cu credinţă aici pentru a primi din apa sfinţită izvorâtă din izvorul aflat sub Sfântul Altar.

Piatra de temelie a sfântului lăcaş a fost pusă pe 8 septembrie 1863 de comunitatea greacă din Brăila, care a obţinut în prealabil aprobare pentru construire de la domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Biserica are formă de cruce, cu trei sfinte Altare, cu două turle, iar ca stil domină cel bizantin, cu influenţe  elene, gotice şi renascentiste. Lucrările au fost supravegheate de arhitectul Avraam Ioanidis din oraşul Brusa din Asia Mică, fiind finalizate în 1872.

Din luna august a anului 2018 impunătoarea biserică „Buna Vestire“ din Brăila se află într-un amplu proces de reabilitare și consolidare, cu lucrări complexe, atât la interior, cât și la exterior.

Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook