O nouă campanie de donarea de sânge s-a desfăşurat astăzi, 6 octombrie 2020, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Duării de Jos, în municipiul Galaţi, prin implicarea preoţilor şi credincioşilor din cadrul protopopiatului Tecuci.
La această acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină au participat 80 de voluntari care au dorit să vină în sprijinul persoanelor aflate pe patul spitalelor şi care au nevoie urgentă de sânge în această perioadă dificilă prin care trecem.
Cu mare disponibilitate, donatorii s-au deplasat de la Tecuci la Galaţi, pentru a dona sânge la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină, atât slujitori şi credincioşi din parohiile protopopiatului Tecuci, cât şi tineri voluntari din cadrul Ligii Tineretului Creştin Ortodox din Tecuci (LTCOR).
Donatorii au fost mobilizaţi de părintele protoiereu de Tecuci, iar deplasarea acestora de la Tecuci la Galaţi s-a realizat cu mijloace de transport persoane cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind protecţia sanitară împotriva răspândirii noului coronavirus.
Preoţii şi credincioşii din cadrul protopopiatului Tecuci, încă din anul 2013 se mobilizează exemplar pentru această campanie umanitară, răspunzând cu disponibilitate în fiecare an la nevoia acută de sânge pentru cei aflaţi în suferinţă.
Personalul specializat în recoltarea de sânge şi aparatura tehnică necesară au fost asigurate de Centrul Regional de Tranfuzie Sanguină Galaţi.
Este pentru a cincea oară numai în acest an, când preoţii din cadrul Protopopiatului Tecuci au reuşit să vină cu mulţi voluntari la Centrul de Transfuzie Sanguină din Galaţi pentru a dona sânge.
Campania de donare de sânge organizată la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos continuă în perioada următoare cu alţi slujitori şi credincioşi din parohiile Eparhiei Dunării de Jos.
Pr. Rareș Bucur
FacebookContact