Știri

Toate știrile · 7.180 de articole

IMG 3509
Educație

Sfântul Apostol Andrei cinstit de seminariştii gălăţeni

Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei reprezintă un moment de sărbătoare şi pentru seminariştii gălăţeni. În ajunul sărbătorii, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, înconjurat de un sobor de preoţi profesori şi diaconi, a oficiat slujba Sfintei Liturghii în capela seminarului ocrotită de Sfântul Apostol Andrei. La slujbă au participat elevi şi membrii corpului didactic dar şi părinţi ai tinerilor seminarişti.

IMG 3353
Evenimente importante

Sfinţirea picturii capelei „Sf. Spiridon” de la Spitalul de Pneumoftiziologie, Galaţi

În cadrul manifestărilor dedicate Sfântului Apostol Andrei la Galaţi, în data de 28 noiembrie 2015 a fost săvârşită slujba de sfinţire a picturii capelei „Sf. Spiridon” din incinta Spitalului de Pneumoftiziologie, Galaţi. Evenimentul a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos şi Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului şi delegat al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei de la Galaţi.

IMG 3004
Cultură și patrimoniu

Concert de muzică bisericească „Cantată alegorică la Sfântul Apostol Andrei”

Joi, 26 noiembrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Csian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în „Sala Paşilor Pierduţi“, din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi a avut loc concertul de muzică bisericească „Cantată alegorică la Sfântul Apostol Andrei”. În debutul concertului a fost vernisată, în aceeaşi locaţie, o expoziţie de icoane realizate manual de către elevii Seminarului teologic andreian. O parte dintre lucrările expuse au fost valorificate în beneficiul familiilor victimelor din clubul Colectiv.