Știri

Toate știrile · 7.180 de articole

1
Comemorări și personalități

15 ani de la trecerea la Galaţi a moaştelor Sf. Andrei

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, pe 16 octombrie 1996 spre seară ajungeau pe strada Domnească moaştele primului apostol al lui Hristos, ocrotitorul Galaţiului şi al întregii eparhii, dar şi ocrotitor spiritual al României. Mulţime de oameni l-au întâmpinat atunci cu bucurie şi entuziasm pe cel ce venea de la Iaşi trimis de Cuvioasa Parascheva, alături de care a stat câteva zile mângâiind şi oferind ajutor sutelor de mii de credincioşi din întreaga ţară.

IMG 0926
Hramuri

Hram la Biserica Sfânta Cuvioasa Parascheva din Galaţi

Astăzi, 14 octombrie 2011, singura Biserică cu hramul Sfânta Cuvioasa Parascheva din Galaţi şi-a sărbătorit hramul. Credincioşii au venit în număr foarte mare să se închine la icoana cuvioasei, cu un mic regret că nu pot ajunge la Iaşi să se atinge de moaştelei. Totuşi pe faţă li se citea bucuria şi nădejdea cu care veneauu să ceară ajutor. Cu flori în mână, cu copilaşii de mânuţă, cu haine groase şi cu feţele zgribulite de vântul de afară mulţimea de pelerini care au participat astăzi la Utrenie şi Sfânta Liturghie au demonstrat încă odată că Sfânta Parascheva este probabil cea mai iubită dintre sfinţi în poporul român.

Vizita IPS Casian la Seminar html m48e588ba
Educație

Vizita IPS Casian la Seminarul Teologic din Galaţi

Miercuri, 12 octombrie, a.c. a avut loc la Seminarul Teologic „Sf. Ap. Andrei” din Galaţi întâlnirea IPS Dr. Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos cu profesorii şi elevii acestei instituţii. În deschidere Părintele Arhiepiscop a amintit că anul acesta se împlinesc 15 ani de la venirea moaştelor Sfântului Apostol Andrei la Galaţi (16-17 octombrie 1996), eveniment care a produs atunci o mare bucurie şi care a fost înscris nu doar ca sărbătoare locală în calendar, ci şi pe tablele inimilor credincioşilor acestei eparhii şi nu numai. Cu atât mai mult cei care îşi desfăşoară activitatea sub omoforul Sfântului Andrei trebuie să valorifice acest potenţial prin programe liturgice, didactice şi socio-culturale ce se vor desfăşura în perioada 12 octombrie - 30 noiembrie, atât în şcoală cât şi în afara ei, în parteneriat cu diferite parohii şi instituţii din Eparhie.

Documente

Ghidul (Îndreptarul) privind numirea şi transferarea clerului la parohii

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa sa de lucru din 21 iulie 20011 a aprobat Ghidul (Îndreptarul) privind numirea şi transferarea clerului la parohii, document obligatoriu în eparhiile Patriarhiei Române, în scopul asigurării unităţii, transparenţei şi corectitudinii în activitatea de numire şi transferare a clerului la parohii, care aduce la zi şi corelează prevederile actualului Regulament pentru numirea şi transferarea clerului şi ale hotărârilor Sfântului Sinod cu prevederile Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române.

Administrație bisericească

Ghidul (Îndreptarul) privind numirea şi transferarea clerului la parohii

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa sa de lucru din 21 iulie 20011 a aprobat Ghidul (Îndreptarul) privind numirea şi transferarea clerului la parohii, document obligatoriu în eparhiile Patriarhiei Române, în scopul asigurării unităţii, transparenţei şi corectitudinii în activitatea de numire şi transferare a clerului la parohii, care aduce la zi şi corelează prevederile actualului Regulament pentru numirea şi transferarea clerului şi ale hotărârilor Sfântului Sinod cu prevederile Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române.

IMG 0494
Viață liturgică și spiritualitate

„Speranţe pentru vârsta a treia” – slujire social-misionară în parohia Pogorârea Duhului Sfânt din Galaţi

În ziua de 1 octombrie a.c., la prăznuirea Acoperământul Maicii Domnului, în cadrul Centrului multifuncţional de servicii sociale „Speranţe pentru vârsta a treia” de la parohia „Pogorârea Duhului Sfânt”, a avut loc cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, o activitate cu caracter misionar şi social-filantropic, care vine în sprijinul persoanelor vârstnice. Evenimentul se înscrie în calendarul de activitate al sectorului social-filantropic al Centrului Eparhial prin care se marchează „Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice”.

IMG 0069
Hramuri

Resfinţirea bisericii cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Galaţi

În data de 25 septembrie a.c., Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un ales sobor de preoţii şi diaconi, a săvârşit slujba de resfinţire a bisericii cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Galaţi. Biserica, construită în stil bizantin, cruciformă, a fost construită între anii 1857 şi 1863 şi sfinţită în anul 1863 de vrednicul de pomenire Episcopul Melchisedec Ştefănescu. Datorită trecer

DSCF8685
Misiune și pastorație

Pelerini din Scandinavia la Dunărea de Jos

În zilele de 20 şi 21 septembrie pelerinii din Scandinavia conduşi de Preasfinţitul Macarie s-au aflat la Dunărea de Jos. 20 septembrie: sosire la Aşezământul Social „Sf. Mare Mucenic Pantelimon”, Lacu Sărat – Brăila; aici au fost întâmpinaţi de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos; tot aici li s-a oferit cina, cazarea şi micul dejun de a doua zi;

IMG 6019
Evenimente importante

Sfinţirea bisericii din localitatea Ariciu

În Arhiepiscopia Dunării de Jos, a avut loc astăzi sfinţirea bisericii cu hramul „Sf. Ierarh Nicolae” din localitatea Ariciu, protopopiatul Făurei, judeţul Brăila. Noul local de cult a fost ridicat pe temeliile vechii biserici care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 1977. Slujba de sfinţire a fost oficiată de către Înalpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa numeroşilor credincioşi atât din partea locului, cât şi din satele învecinate, dar şi a copiilor îmbrăcaţi în frumoase costume populare.