Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Sfântul Apostol Andrei

Publicaţii 2019

Încununând corolarul edi­­­țiilor comemorative tipărite cu binecuvântarea ÎPS Arhiepiscop dr. Casian Crăciun al Dunării de Jos, dedicate Părintelui cărturar care a fost Patriarhul Nicodim Munteanu (Arhimandrit de scaun la Dunărea de Jos, 1902‑1908 și director la Seminarul „Sf. Andrei“ din Galați, 1908‑1909), Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos a scos în anul dedicat acestei personalități de frunte a Bisericii Ortodoxe Române, mai multe volume de mare folos duhovnicesc. Ele au apărut în prime ediții în anii când acest truditor neobosit se afla la Galați, la îndemnul și sub binecuvântarea episcopului de atunci, Pimen Georgescu, și s‑au răspândit „ca pâinea caldă“, așa cum ar trebui să se răspândească și acum, fiindcă un cuvânt de suflet, așa cum este el rostit sau scris de un învățător duhovnicesc este ca o „pâine“ din care trebuie să guste toți creștinii.

„CUVÂNTĂRI LITURGICE“ este a treia carte pe care o pre­zentăm  a Ar­hi­man­dritu­lui Nicodem Mun­teanu, re­­­publicată, apă­­­rută într‑o primă ediție în 1906. În cuvântul „Către cititori“ al autorului, el anunță că a decis publicarea acestor cuvântări pentru a îmbogăți „literatura amvonului“, făcându‑le clare și ușor de citit și de înțeles pentru oricine.

Și atunci, ca și acum, nu toți cei ce intră în biserică înțeleg ceea ce văd și aud. Unii vin ca la o „piesă“ cu care s‑au obișnuit și nu se străduiesc să‑i pătrundă înțelesul. Cartea Arhimandritului Nicodem are tocmai rostul de a da un sens actului liturgic, de a‑l apropia de inima și mintea creștinului, fie el cult ori de rând, pentru ca adevărul propovăduit în biserică să fie însușit de fiecare creștin care‑l ascultă.

Când intră în biserică, creștinul trebuie să fie conștient că intră în Casa Domnului și nu într‑un lăcaș oarecare, în care adevăratul stăpân este chiar Dumnezeu ‑ un loc de trebuință nouă, nu lui Dumnezeu, Care este în toate.

Explicarea Sfintei Liturghii, cea mai importantă slujbă din biserică, este cu atât mai de preț cu cât autorul are darul de a se face înțeles și a deschide „ușile“ minții noastre de la cele pământești către cele cerești.

Toate aceste cuvântări care explică actul liturgic și atitudinea creștinilor care împreună cu preoții se roagă pentru săvârșirea lui, sunt daruri de preț pe care Arhimandritul Nicodem Munteanu ni le‑a lăsat peste veacuri și pentru care îi suntem pe veci recunoscători.

Violeta Ionescu

Încununând corolarul edi­­­țiilor comemorative tipărite cu binecuvântarea ÎPS Arhiepiscop dr. Casian Crăciun al Dunării de Jos, dedicate Părintelui cărturar care a fost Patriarhul Nicodim Munteanu (Arhimandrit de scaun la Dunărea de Jos, 1902‑1908 și director la Seminarul „Sf. Andrei“ din Galați, 1908‑1909), Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos a scos în anul dedicat acestei personalități de frunte a Bisericii Ortodoxe Române, mai multe volume de mare folos duhovnicesc. Ele au apărut în prime ediții în anii când acest truditor neobosit se afla la Galați, la îndemnul și sub binecuvântarea episcopului de atunci, Pimen Georgescu, și s‑au răspândit „ca pâinea caldă“, așa cum ar trebui să se răspândească și acum, fiindcă un cuvânt de suflet, așa cum este el rostit sau scris de un învățător duhovnicesc este ca o „pâine“ din care trebuie să guste toți creștinii.

„CE SĂ CREZI ȘI CUM SĂ TRĂIEȘTI adică sâmburele cre­dinței și moralei creș­tine“, a doua carte semnată de Arhimandritul Nicodem Munteanu este un  mereu nou îndemn la viață creștinească. Sfaturile lui, de apropiat Părinte duhovnicesc, sunt și astăzi vii: „Sârguiește‑te cât poți să sporești în viață curată și în fapte bune, chemând pururea pe Dumnezeu în ajutor! El prin atotputernicul Său har, va ajuta dorințelor tale celor bune și, prin năzuința ta, se va săvârși mântuirea ta“.

Și această carte a apărut în două ediții, 1905 și 1907. La prima ediție, episcopul Pimen al Dunării de Jos are un cuvânt de început în care ne încredințează: «A ști „ce să crezi“ și a‑ți da seama „cum să trăiești“ este a cunoaște cea mai înaltă și cea mai folositoare învățătură ce poate să aibă omul.» Iar în cuvântul „Către cititor“, ne înștiințează că meritul pentru publicarea unor astfel de lucrări revine societății „Solidaritatea“ a preoților din Eparhia Dunării de Jos. Autorul cărții era și președintele comitetului acestei societăți, secțiunea Covurlui, așa că drepturile de autor, la fiecare publicare, el le‑a cedat societății, pentru întreținerea Azilului de văduve și orfani, înființat de această societate. Astfel, cartea a fost tipărită în – atenție! – 10.000 de exemplare, din care o parte urma a se da spitalelor, azilelor și închisorilor din eparhie, pentru a fi citite de cei care le ocupă, iar restul urma a se vinde în folosul azilului sus‑numit.

Extraordinară pildă de mi­sionarism și milă creștină!

Violeta Ionescu

„Patriarhul Ni­co­dim Munteanu“ este un volum de re­ferinţă, însumând 471 pagini, a preotului Gelu Aron, despre pa­triarhul care „prin muncă asiduă, prin pricepere administrativă, prin slujirea liturgică şi misionată impecabilă, prin disponibilitatea de a uni oamenii şi slujitorii în programe ziditoare de suflet, de omenie şi de ctitorii trainice, timp de şapte ani, NICODIM MUNTEANU rămâne pentru totdeauna, în spaţiul creştin «de la Dunăre la mare», un ctitor şi un strateg spiritual, un Dascăl şi un misionar de excepţie“ ‑ potrivit cuvântului de pe coperta IV, al Părintelui nostru Casian, Arhieiscopul Dunării de Jos.

Cu veleităţi de studii teologice, aprofundate, încă din stu­denţie, părintele Gelu Aron s‑a adâncit acum în cercetarea vieţii şi activităţii acestui Corifeu al Bisericii Ortodoxe Române, cu pasiune, dar şi cu dragoste, reuşind să ne dea o carte de mare valoare. Desigur, despre patriarhul Nicodin Munteanu s‑a scris enorm, dar fiecare filă în plus este o împrospătare, dovedind aplecare spre multiplele sale preocupări şi o dovadă că ideile valoroase nu mor, ci dimpotrivă, nasc alte idei, într‑un florilegiu pe care îl poţi desluşi oricând cu plăcere şi cu mare folos.

Cartea, prin text şi prin ilustraţii, este o oglindă  a unui om viu în eternitate, care poate fi oricând un model celor de azi, motiv pentru care merită parcursă cu mare atenţie, răbdare şi cu garanţia îmbogăţirii sufleteşti.

Violeta Ionescu

Încununând corolarul edi­­­țiilor comemorative tipărite cu binecuvântarea ÎPS Arhiepiscop dr. Casian Crăciun al Dunării de Jos, dedicate Părintelui cărturar care a fost Patriarhul Nicodim Munteanu (Arhimandrit de scaun la Dunărea de Jos, 1902‑1908 și director la Seminarul „Sf. Andrei“ din Galați, 1908‑1909), Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos a scos în anul dedicat acestei personalități de frunte a Bisericii Ortodoxe Române, mai multe volume de mare folos duhovnicesc. Ele au apărut în prime ediții în anii când acest truditor neobosit se afla la Galați, la îndemnul și sub binecuvântarea episcopului de atunci, Pimen Georgescu, și s‑au răspândit „ca pâinea caldă“, așa cum ar trebui să se răspândească și acum, fiindcă un cuvânt de suflet, așa cum este el rostit sau scris de un învățător  duhovnicesc este ca o „pâine“ din care trebuie să guste toți creștinii.

„CĂLĂUZA CREȘTI­NULUI LA BISERICĂ sau Cum se cuvine să stea creștinul în biserică la slujba Sfintei Liturghii“ este titlul primului volum pe care dorim să‑l aducem în atenția cititorilor noștri. Arhimandritul de atunci, care semna Nicodem Munteanu, conștient de necesitatea catehizării poporului care intră în biserici fără să știe bine pentru ce intră – atunci ca și acum ‑ ce anume se întâmplă acolo și ce atitudine să aibă în Casa Domnului și față de actul liturgic, a scris cu răbdare, deslușind pas cu pas, fiecare etapă: de la pregătirea de cu seară la ceasul intrării și al ieșirii din biserică, la cum și când trebuie să sărutăm icoanele, cum să ascultăm și să participăm la Sf. Liturghie, înțelegând ce reprezintă fiecare gest al preotului, fiecare vorbă și fiece cântare. Ce trebuie să faci ca să te împărtășești, ce trebuie să faci dacă nu te împărtășești, ce este și de ce și când se dă anafura, ce rugăciuni se spun înainte și după slujbă și ce viață curată trebuie să trăiască un creștin care primește și apoi răspândește și el cuvântul Domnului.

Din această carte, măr­tu­risește autorul în „Înainte cuvântare“, după o lună nu mai era în depozit niciun exemplar – atât de mare a fost setea de cunoaștere a creștinilor în anul 1905. A fost republicată în 1907. Și iată, prin grija Întâistătătorului Arhiepiscopiei Dunării de Jos, acum, în 2019. Nevoia de cunoaștere nu are margini și cei ce pășesc pragul bisericii sunt mereu interesați să păstreze bunele rânduieli, deci merită și astăzi să apară într‑un tiraj corespunzător. Textul ei este viu, exprimarea clară și pe înțeles, ușoară și plăcută la lectură. V‑o recomandăm tuturor!

Violeta Ionescu

„Patriarhul Nicodim Munteanu, traducător. Studii“, carte bine documentată (coordonator de pr. Eugen Drăgoi), care este, aşa cum spune şi cuvântul ÎPS Dr. Casian, un „Dar de suflet despre patriarhul dulcelor tălmăciri biblice“. Volumul îngemănează studii care aduc în atenţie preocuparea mai multor autori pentru această temă: dr. Zamfira Mihail, Institutul de Studii Sud‑Est Europene, pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, lect. univ. dr. Sabin Preda şi conf. univ. dr. Luiza Marinescu.

Violeta Ionescu

Pastorală la Învierea Domnului

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook