Situată în satul Adam, comuna Drăguşeni, pe un deal care domină întreaga localitate, Mănăstirea Adam este una dintre cele mai importante sihăstrii vechi, din întreaga zonă de sud a Moldovei. Accesul spre mănăstire se poate face fie din drumul naţional DN 26 Galaţi – Bârlad, între localităţile Bursucani şi Bălăbăneşti, fie din drumul judeţean DJ 251A Tecuci – Tg. Bujor, prin localitatea Fundeanu.
Istoric
Tradiţia locală, neconfirmată istoric, afirmă că prima aşezare monastică a fost întemeiată în părţile Adamului pe la mijlocul secolului al XVI-lea când un călugăr venit din răsărit a arătat unui cioban înstărit din codrii acestor locuri o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni, propunându-i să ridice aici un schit. Aşa s-ar fi construit, se pare, o primă bisericuţă din lemn, cu hramul „Tuturor Sfinţilor”. Documentele istorice unanim recunoscute afirmă, însă, că mănăstirea a fost ctitorită de căpitanul Adam, la mijlocul secolului al XVII-lea, biserica fiind sfinţită la 14 octombrie 1652.
La 1685, Mitropolitul Sava şi marii boieri confirmă dorinţa ctitorilor şi a egumenului Leontie ca mănăstirea să fie închinată Muntelui Sinai. Mai târziu, la 5 iulie 1759, egumenul Iorest Movilă scrie domnitorului Teodor Calimach că, după ample lucrări de refacere, hotărăşte să închine această mănăstire Mitropoliei de la Iaşi, deoarece părinţii din Sinai nu o considerau trebuincioasă. Domnitorul va întări această închinare printr-un document din 12 august 1759.
În urma cutremurului din 1802, vechea biserică s-a prăbuşit, actuala biserica fiind ridicată până în anul 1813, la câţiva metri distanţă de cea veche, prin stăruinţa stareţilor Ioanichie Greceanu şi Metodie Gociu. După 1820 mănăstirea este transformată în mănăstire de maici. La 1826, din motive neelucidate, maicile de la Adam au fost strămutate la mănăstirea Floreşti, jud. Vaslui, călugării de acolo fiind aduşi la Adam, dar în 1835 se revine asupra acestei decizii, Adam-ul rămânând mai departe mănăstire de maici. După revenirea de la Floreşti, stareţa mănăstirii, Xenia Cuza, mătuşa domnitorului Al. I. Cuza, era înconjurată de o obşte de 62 de monahii şi surori, numărul vieţuitoarelor crescând mereu şi ajungând în vremea secularizării la 148.
La 1864 mănăstirea este deposedată de averile sale, rămânând cu mici suprafeţe de teren, insuficiente pentru acoperirea nevoilor curente. Statul se obliga să plătească o parte din cheltuielile de întreţinere, dar viaţa de obşte este practic desfiinţată, maicile fiind nevoite să se întreţină singure.
Biserica a fost grav avariată la cutremurul din 1869, precum şi la cel din 1940, când i s-au prăbuşit turla şi clopotniţa. După realizarea lucrărilor de consolidare, lăcaşul de cult a fost resfinţit de Episcopul Huşilor, Grigore Leu, la 15 august 1946.
Mănăstirea Adam a fost una dintre cele mai importante centre monahale din întreaga ţară în secolele XIX şi XX, la 1943, de exemplu, vieţuind aici 152 de maici şi surori, având 10 preoţi şi 12 cântăreţi. Pe lângă mănăstire funcţiona, încă din secolul al XVII-lea, o şcoală românească. În 1918 este înfiinţată o şcoală de fete, cu învăţătoare plătite de stat, dar administrată de personal monahal, iar în 1922, o şcoală de industrie casnică, pentru surorile din mănăstire şi tinerele din zona respectivă. Atelierele de covoare şi ţesături ale mănăstirii, înfiinţate în 1850, erau vestite în epocă, ele devenind, după 1948, cooperativa de producţie „Cooperatorul“. Între 1860 şi 1885, mănăstirea a administrat şi un spital de boli neuropsihice, care funcţiona în apropiere, mutat apoi la Socola, în Iaşi.
Desfiinţată la 1960, mănăstirea este reînfiinţată la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Casian al Dunării de Jos şi funcţionează cu obşte de călugări între 1991-2001, când redevine mănăstire de maici. După această dată, întreaga activitate se revigorează, realizându-se consolidarea bisericii, restaurarea picturii, construcţia unui nou şi modern corp de chilii, alimentarea cu apă curentă şi amenajarea anexelor gospodăreşti.
Rolul spiritual al Mănăstirii Adam de-a lungul istoriei este unul de primă mărime. Puţine sunt mănăstirile care s-au bucurat de o atât de mare căutare şi apreciere, un element deosebit de important fiind prezenţa la Adam a „Icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni“. Evlavia credincioşilor faţă „Sfânta“, cum îi spun localnicii, cererile de pelerinaje ale icoanei prin oraşele şi satele din tot sudul Moldovei, minunile şi vindecările aduse de icoană sunt constante ale istoriei mănăstirii de-a lungul timpului. Se adaugă şi prezenţa raclei cu sfintele moaşte ale mai multor sfinţi, adusă de la Ierusalim, în 1857, de către arhimandritul Epifanie.
De Mănăstirea Adam este legat şi numele Sfântului Rafail de la Agapia Veche, recent canonizat, născut în jurul anului 1560, în localitatea Bursucani, situată în imediata apropiere a mănăstirii. Sfântul Rafail a deprins de la călugării răspândiţi prin codrii Adamului primele noţiuni ale credinţei ortodoxe şi dorul după viaţa sihăstrească. Conform tradiţiei, ucenici ai sfântului au ridicat în satul de obârşie al acestuia, la sfârşitul veacului al XVIII-lea, Schitul Zimbru, care a existat până la 1940, dependent de lavra de la Adam.
Descriere
Arhitectural, biserica este în plan treflat, cu abside poligonale la exterior şi semirotunde la interior. Pereţii sunt groşi, de circa 1,5 m. Pe latura vestică, biserica este susţinută de doi contraforţi. Altarul are o boltire în semicalotă, terminată cu un arc lat şi adăugit. Naosul este boltit, iar câteva arce încadrează absidele înguste. Naosul este despărţit de pronaos printr-un arc în semicilindru. Pronaosul este boltit, cu câte o fereastră la nord şi la sud, iar pridvorul este închis, cu acces dinspre sud. Pictura, realizată în ulei şi tempera, a fost restaurată în anii 2006-2007, împreună cu catapeteasma, de mare valoare artistică, ce datează din secolul al XVIII-lea. Cea mai veche pisanie cunoscută a bisericii datează din 1869 şi menţionează: „În zilele prea înălţatului Domn Carol I, 1869 octombrie 20, cu ajutorul Celui Prea Înalt şi al Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, s-au pus în reparaţie această biserică“.
Bibliografie
Arhiereul Veniamin Pocitan, Mănăstirea Adam, jud. Tutova, Bucureşti, 1947.
Sorin Geacu, Mănăstirea Adam, Ed. Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 1998.
Paul Păltănea, Vechi locaşuri de cult şi viaţa bisericească în sudul Moldovei până în anul 1864, în „Monumente istorice şi izvoare creştine“, Ed. Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos, Galaţi, 1987, p. 224-226.
FacebookContact