Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Românii ortodocşi din Franţa au avut ocazia să se întâlnească zilele trecute cu Patriarhul României, Preafericitul Părinte Daniel, aflat în perioada 9 -13 aprilie în vizită la Strasbourg.

Preafericirea Sa şi delegaţia însoţitoare au fost întâmpinaţi, pe Aeroportul Internaţional din Strasbourg, sâmbătă, de oficialii diplomatici ai României acreditaţi la Instituţiile Europene şi de părintele paroh Vasile Iorgulescu, de la Parohia românească „Sfântul Ioan Botezătorul” din Strasbourg.

În cursul după amiezii aceleiaşi zile, Întâistătătorul Bisericii noastre, alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, şi un sobor de preoţi şi diaconi, a sfinţit două troiţe ridicate în cimitirul militar românesc din localitatea Haugenau. Totodată, în prezenţa autorităţilor locale, dar şi a reprezentanţilor Ministerului Român al Apărării, a fost oficiat şi un parastas pentru cei 472 de soldaţi români care au murit aici, ca prizonieri în Primul Război Mondial.

"Trebuie să spunem că simbolismul acestor cruci este foarte legat de cel al sacrificiului soldaţilor care au luptat pentru libertate, unitate şi pentru a apăra valorile ţării lor. Crucea este, în acelaşi timp, simbolul sacrificiului, dar şi cel al Învierii. Iată, vom sărbători în câteva săptămâni Paştile, ceea ce reprezintă trecerea de la moarte la viaţă, la viaţa veşnică. Crucea nu este doar un simbol al sacrificiului, ci, de asemenea, al biruinţei asupra păcatului, a răului, a violenţei şi a morţii. Aşadar, cele două cruci pe care le-am sfinţit astăzi demonstrează că dragostea, milostenia, care se manifestă în comemorarea celor adormiţi, e mai puternică decât moartea însăşi. Acesta este înţelesul pomenirii morţilor. Că dragostea care se exprimă pentru cei adormiţi este mai puternică decât mormintele. Din acest punct de vedere putem spune că, cu cât ne vom aminti mai mult de cei care şi-au sacrificat viaţa pentru binele comun, ne vom îmbogăţi sufletele cu această sensibilitate, întărind comuniunea noastră cu generaţiile trecute, formând o comuniune spirituală invizibilă”, a spus Preafericirea Sa, după cum ne informează TRINITAS TV.

De asemenea, Părintele Vasile Iorgulescu, parohul Bisericii româneşti din Strasbourg, a menţionat faptul că cele două troiţe au fost dăruite de Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor al Ministerului Apărării Naţionale din România.

„Sunt cruci sculptate în lemn de stejar, lucrate de artişti populari, cruci pe care le găsiţi în România adesea în cimitire, mai ales lângă monumentele eroilor. Iată sensul lor aici şi astăzi suntem foarte onoraţi, noi comunitatea ortodoxă românească din Strasbourg şi cei care am muncit zi şi noapte pentru ca aceste troiţe să fie aşezate aici, suntem onoraţi de prezenţa Preafericirii Voastre printre noi şi vă mulţumim pentru efortul pe care l-aţi făcut pentru a fi astăzi aici pentru a le sfinţi”, a arătat părintele Vasile Iorgulescu.

Duminică, Preafericirea Sa a sfinţit catapeteasma Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” a parohiei ortodoxe române din Strasbourg, dar şi capela parohială cu hramul „Sfântul Ioan Valahul”. Patriarhul României a oficiat apoi Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi şi a ţinut un cuvânt de învăţătură, intitulat „Iconostasul – Epifanie a Împărăţiei Cerurilor”.

După Sfânta Liturghie, Preafericirea Sa a binecuvântat şcoala, sala de conferinţe, dar şi biblioteca parohiei. Cu acest prilej, Patriarhul României i-a acordat părintelui paroh crucea patriarhală pentru clerici, oferind totodată mai multe daruri atât pentru lăcaşul de cult, cât şi pentru şcoala parohială.

Patriarhul României a sfinţit duminică după-amiază biserica „Sfinţii Cosma şi Damian” din oraşul Mulhouse, aflat la aproximativ 100 de kilometri sud de Strasbourg. Lăcaşul de cult a fost primit de la Biserica Româno-Catolică.

În a treia zi a vizitei la Strasbourg, Patriarhul României a fost invitat la sediul Consiliului Europei de la Strasbourg. Aici a avut întâlniri cu secretarul general al Consiliului Europei, comisarul pentru Drepturile Omului şi cu preşedintele Curţii Europene a Drepturilor Omului. În cadrul acestor întâlniri au fost abordate teme importante, cum ar fi drepturile minorităţilor religioase din Occident, dialogul intercultural şi interreligios, atât în perspectivă naţională, cât şi europeană.

Luni seară, Preafericirea Sa a susţinut, în Catedrala Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Strasbourg, conferinţa cu tema „Orient, Occident: provocările actuale ale dialogului interreligios”.

Marţi, Întâistătătorul Bisericii noastre s-a întâlnit în cursul dimineţii cu preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Mevlüt Çavuşoglu. După vizită, Preafericirea Sa a participat la sesiunea de lucru a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din Strasbourg cu tema „Dimensiunea interreligioasă a dialogului intercultural” şi a rostit o alocuţiune în plen.

Aceasta a fost pentru prima dată când un Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române s-a adresat în plenul sesiunii de lucru a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

(preluare după www.basilica.ro)

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook