Astazi, cu ocazia hramului municipiului Tecuci, au fost organizate ample manifestări spirituale, educaţionale, culturale şi social-filantropice.
Municipiul Tecuci se bucură duhovniceşte la sărbătoarea Sfântului Gheorghe încă din anul 1995 când, la propunerea Consiliului Local şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Marele Mucenic al lui Hristos a devenit ocrotitor spiritual al credincioşilor din acest oraş.
Sfântul Gheorghe este purtător de grijă şi rugător pentru toţi locuitorii oraşului şi a străjuit centrul municipiului de secole, căci biserica veche (catedrala) de aici avea acelaşi hram.
Și anul acesta, slujitorii Sfintelor Altare din această parte a eparhiei, împreună cu mulţimea rugătoare a credincioşilor s-au aflat în unitate sfântă cu ierarhul locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian Crăciun al Dunării de Jos la slujba Sfintei Liturghii oficiată în Catedrala „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi Sf. Iachint de Vicina“ din municipiu.
La slujbă au participat numeroşi credincioşi, tineri şi vârstnici deopotrivă, profesori şi oameni de cultură, pictori şi zugravi bisericeşti, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.
Întreaga biserică a oferit răspunsurile liturgice, în simfonie cu copiii şi tinerii, participanţi la marea sărbătoare, îmbrăcaţi în haine populare, beneficiari ai proiectelor cultural-educative naţionale şi eparhiale.
La finalul Sfintei Liturghii, au fost premiaţi un număr de 39 de elevi, participanţi la diverse concursuri, olimpiade judeţene şi naţionale.
Pe lângă premiile în bani, tinerii au primit şi daruri de carte, icoane şi le-a fost înmânată solemn, pe soleea catedralei tecucene, Diploma „Tinereţe şi credinţă“ a Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
În continuare, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi a autorităţilor locale s-a desfăşurat un eveniment cultural-spiritual aparte: oferirea titlului de cetăţean de onoare al orașului natal, savantului și marturisitorului creştin Alexandru Mironescu, născut la anul 1903 în Tecuci.
Doctor de Sorbona, mare profesor universitar, om de ştiinţă, eseist, filosof, trăitor sincer al iubirii de Dumnezeu şi de semeni, marele Alexandru Mironescu avea să cunoască întunericul temniţelor comuniste.
În toate încercările vieţii, în toate împrejurările şi chiar în boala sa ce l-a răpus la vârsta de 70 de ani, s-a arătat a fi o lumină a rugului aprins, care este Maica Domnului.
La final, prin grija şi implicarea membrilor organismelor parohiale, credincioşilor prezenţi le-au fost oferite ouă roşii şi alimente tradiţionale în cadrul natural al parcului din jurului Catedralei din Tecuci.
Evenimentul s-a încheiat cu tradiţionala agapă creştină oferită elevilor şi tinerilor olimpici, iconarilor şi pictorilor bisericeşti.
FacebookContact