Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În fiecare an, ziua de prăznuire a Sf. Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan reprezintă, un prilej de mare bucurie duhovnicească pentru cadrele medicale şi micii pacienţi ai Spitalului de Urgenţă pentru Copii „Sf. Ioan“, întrucât această instituţie medicală din municipiul Galaţi îşi sărbătoreşte ocrotitorii spirituali.

Anul acesta, de sărbătoarea Sfinţilor Doctori Chir şi Ioan, a fost săvârşită slujba de sfinţire a capelei din incinta Spitalului de Copii  din Galaţi.

Acesta este primul spital din judeţul Galaţi căruia i-a fost rânduit un ocrotitor spiritual.

În deschiderea evenimentului, un sobor de preoţi din slujirea socială a oficiat Sfânta Liturghie.

Capela s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru credincioşii şi cadrele medicale ale spitalului gălăţean, dar şi pentru copiii bolnavi care au dorit să fie prezenţi la momentul liturgic organizat de Arhiepiscopia Dunării de Jos.

La momentul cuvenit, foarte mulţi copii prezenţi la slujbă au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

După săvârşirea Sfintei Liturghii, ierarhul Dunării de Jos a oficiat slujba de sfinţire a capelei cu hramul „Sfinţii Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan“.

După rânduiala Bisericii Ortodoxe, slujba de sfinţire a fost urmată de trecerea prin Sfântul Altar a credincioșilor şi copiilor aflaţi la tratament în acest spital, închinarea acestora înaintea Sfintei Mese şi primirea arhiereştii binecuvântări.

Pentru implicarea în lucrările de construire şi pictare a capelei pc. pr. Gheorghe Octavian Buruiană a primit rangul de iconom, iar cei ce au sprijinit lucrările bisericii au primit din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian diplome de ctitori şi acte de preţuire.

La final, a fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru toţi ostenitorii Spitalului de Copii din Galaţi, trecuţi la Domnul.

Date importante despre acest locaş de cult regăsim în documentul de sfinţire unde se precizează că „activitatea duhovnicească şi filantropică la Capela «Sfinţii Chir şi Ioan» din incinta Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii «Sf. Ioan» – Galaţi, s-a început cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. Casian al Dunării de Jos, în luna decembrie a anului 2001. Astfel că prima Sfântă Liturghie, ca un dar binecuvântat pentru micii pacienţi a fost săvârşită în ziua de 6 decembrie 2001, la pomenirea Sfântului Ierarh Nicolae, într-un cabinet duhovnicesc improvizat, oferit de conducerea spitalului. Începând din 2001 până în anul 2011, slujbele, rugăciunile pentru sănătate şi dialogurile duhovniceşti s-au desfăşurat la saloane şi în cabinetul special amenajat din policlinică şi, mai apoi, din spital.

În anul 2011, la data de 3 octombrie, la deschiderea cursurilor noului an universitar la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Galaţi s-a aşezat piatra de temelie la noua capelă din curtea spitalului, de către Chiriarhul Dunării de Jos, în prezenţa dlui prof. univ. dr. Aurel Nechita, iniţiator, susţinător şi donator pentru lucrările de zidire ale acestui sfânt locaş, împreună cu Primăria Municipiului Galaţi şi alţi creştini dornici să ajute la edificarea acestei capele, cu implicarea conducerii unităţii, prin d-na manager Victoriţa Ştefănescu, a cadrelor medicale universitare şi a oficialităţilor locale de la acea vreme. La această «clinică duhovnicească» au început lucrările pe 23 octombrie 2011, reuşindu-se ca, până pe 10 decembrie, să se ajungă cu lucrarea la cota de +4 m, din cei 15 m cât are în prezent turla cea mare.

În anul 2012, lucrările au continuat cu ajutorul financiar al personalului medical şi al altor donatori, reuşindu-se finalizarea zidirii pereţilor, a tencuielilor interioare şi exterioare, cu pregătirea pentru frescă, acoperirea cu tablă, pardosirea cu parchet masiv din lemn de stejar, combinat cu cireş şi nuc. De asemenea, a fost împodobită cu o catapeteasmă din lemn de stejar, confecţionată de dl. Vasile Ciocoiu din Bacău.

Capela a fost inaugurată tot în 2012 –«Anul omagial al Tainei Sfântului Maslu şi îngrijirii bolnavilor», în cadrul sărbătorilor dedicate Sfântului Apostol Andrei, pe data de 28 noiembrie. Slujba de binecuvântare a fost oficiată de către Noi, împreună cu Înaltpreasfinţitul Dionisie, Mitropolit al Corintului, în prezenţa unui numeros sobor de preoţi şi diaconi. Cu această ocazie, Capela «Sfinţii  Chir şi Ioan» (pomeniţi pe 31 ianuarie) a primit ca ocrotitori şi pe Sfântul Luca – Arhiepiscopul Crimeii (11 iunie) şi Sf. Cuv. Patapie (8 decembrie).

Pe parcursul anilor 2013 – 2014 s-a reuşit pictarea catapetesmei, de către pictorii Răzvan şi Mihaela Bădescu.

În anul 2015 s-au desfăşurat procedurile pentru începerea picturii în tehnica «fresco», şantierul începând în data de 9 decembrie 2015 şi finalizându-se la 1 august 2017. Pictura fiind realizată de zugravul Valentin Palade şi colaboratorii săi“.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook