Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În fiecare an, la data de 25 ianuarie, când Biserica Ortodoxă cinsteşte pe Sfântul Grigorie Teologul, parohia gălăţeană care-l are ca ocrotitor îşi sărbătoreşte hramul.

Programul liturgic şi misionar a început în seara zilei de 24 ianuarie când a fost săvârşită slujba Vecerniei cu Litie şi Acatistul Sfântului Grigorie Teologul la care au participat, pe lângă soborul slujitor, o mare mulţime de credincioşi.

În ziua hramului, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi a oficiat Sfânta Liturghie în noul locaş de cult al parohiei.

La slujbă au participat câteva sute de credincioşi din parohie, dar şi numeroşi elevi de la şcolile gălăţene.

La momentul cuvenit, mulţi credincioşi prezenţi la slujbă fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

La chinonic, un grup de elevi de la Şcoala Gimnazială nr. 11 „Mihail Sadoveanu“ din Galaţi a susţinut un program de cântece bisericeşti şi patriotice.

La finalul slujbei, Înaltpreasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură către cei prezenţi, în care a vorbit despre viaţa Sfântului Grigorie Teologul, evidenţiind totodată calităţile deosebite care îl fac pe acesta un mare dascăl pentru întreaga umanitate, un mare ierarh şi un sfânt a cărui viaţă este mereu actuală.

„La sărbătoarea închinată Sfântului Grigorie Teologul cu toţii am participat la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în parohia ocrotită de marele teolog al întregii Biserici a lui Hristos, căruia Biserica i-a adăugat un nume al teologiei interpretată ca vorbire din Dumnezeu, din experienţa trăită şi din cunoaşterea lui Dumnezeu prin rugăciune, viaţă ascetică şi prin multă cultură. De aceea, Sfântul Grigorie este «fluierul cel păstoresc al teologiei» care a biruit trâmbiţele retorilor, adică toate învăţăturile greşite în secolul al IV-lea, mai ales cele propovăduite de arieni. El este cel care a experiat şi a cunoscut  adâncimile Duhului şi pentru aceasta i s-au dat şi frumuseţile cuvântului, rămânând până în zilele noastre scrierile lui izvoare niciodată îndeajuns gustate de către noi toţi privind lucrarea şi iubirea Preasfintei Treimi pentru lume, slujirea în Biserica lui Dumnezeu şi grija duhovnicească şi pastorală pentru toţi credincioşii.

Să ne ajute Dumnezeu la începutul anului şi în această parohie să împlinim unele din învăţăturile, din trăirile şi mai ales din experienţele pastorale ale marelui păstor al Ortodoxiei, Sfântul Grigorie Teologul“, a spus chiriarhul Dunării de Jos.

De asemenea, ierarhul a felicitat preoţii slujitori, Consiliul şi Comitetul Parohial, precum şi pe toţi cei care au participat şi au sprijinit zidirea unui nou sfânt lăcaş al parohiei.

Evenimentul s-a încheiat cu o agapă frăţească, parohia pregătind în acest scop 400 de pachete cu alimente.

***

Parohia „Sfântul Grigorie  Teologul“ din Galaţi a fost înfiinţată, în prima zi a lunii noiembrie 2002, la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, prin desprinderea de parohia „Sfântul Vasile cel Mare“ din Galaţi. La data de 10 octombrie 2003, ierarhul Dunării de Jos a aşezat piatra de temelie şi a sfinţit locul viitoarei biserici închinate Sfântului Grigorie.

În anul 2013 a fost construit acoperişul şi au fost aşezate turlele.

În prezent lucrări de finisare exterioară sunt aproape de final, iar în interior, locaşul de cult este pregătit pentru pictură.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook