Ori de câte ori ne cheamă Domnul în familia Sa, a vieţii veşnice, tineri, copii ori vârstnici, ne confruntăm cu marea neputinţă, limită a vieţii terestre, despre care, deşi ştim că se sfârşeşte cândva, dorim totuşi ca trecerea de aici Dincolo să fie cât mai târzie!
O astfel de stare de lucruri apăsătoare pentru familie, pentru colegii de clasa a VIII-a de la Şcoala generală a Seminarului „Sf. Ap. Andrei“, pentru noi toţi, cei ce iubim, ajutăm şi preţuim copiii şi tinerii, îndeosebi când în 2020 Sfântul Sinod ne-a invitat să îndreptăm toate energiile noastre creştineşti, preoţi şi popor către pastoraţia, adică bunăvoinţa şi ajutorul din iubire dumnezeiască către familie, părinţi şi copii, zic această stare nu a provocat-o adormirea prematură a elevului cuminte, bun şi deştept Alexandru Nicodim.
Atins de boala numită nedrept „a secolului“ – cancerul, ajutat de familie, de Şcoală, de prieteni, de Noi, de medici, a fost doborât, trupul său firav nerezistând procedurilor îngăduite de terapia pământească.
Şi aceasta are limite! Totul, totul în lumea trecătoare are limite: copilăria, adolescenţa, tinereţea, maturitatea, bătrâneţea, toate… toate... acestea trec!
Ceea ce este pământesc se întoarce mai de vreme sau mai târziu în pământ: „Pământ eşti şi în pământ vei merge, unde toţi pământenii mergem“! (Fc. 3,19).
Alexandru şi-a întrerupt brusc lecţia despre viaţă, totuşi într-o şcoală care trebuie să fie a vieţii cu „V“ mare! O şcoală pe care a ales-o cu familia, părinţii şi sora sa Sofia (tot la Seminar) tocmai pentru că aici este posibilă şi perceptibilă „raza“ către Dincolo! De la Copilărie! De la tinereţe!
Într-o Şcoală protejată special de Sfântul Apostol Andrei şi de Sfântul Nectarie, este la îndemână şi „medicamentul“ pentru suflet! Aici este taina!
Copilul, tânărul, familia se aşează sub streaşina „harului“, a Bisericii“. Toate familiile, toate şcolile trebuie să se aşeze sub „cupola“ harului, a prezenţei, a iubirii, a milei lui Dumnezeu. Aşa suntem „în siguranţă“ şi aici, dar mai ales, Dincolo!
Aşa am simţit şi durere şi speranţă în faţa catafalcului alb în care Alexandru Nicodim se odihnea aşteptând semnele recunoştinţei noastre, prin prezenţă şi rugăciuni. Ca el să-şi continue „Şcoala“ sa la Dascălul adevărat al „Vieţii celei fără de moarte“, acolo unde „nu mai este nici durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit“.
Nu-i era uşoară suferinţa, nici în trup, nici în suflet. De aceea i le-a ridicat Domnul pe ambele! Am simţit real cum Domnul a prezidat „Nunta cea mare“ a mirelui Alexandru în biserică. I-a spus şi lui: „Tinere, ţie îţi zic, scoală-te“ la Înviere! I-am rugat pe părinţi, pe colegi şi pe cei prezenţi să nu-l îngroape spiritual. Să-i aşeze chipul, bunătatea, tinereţea şi frumuseţea în inimi. Să lase Seminarul în „Catalogul“ nemuritorilor, în pomelnicul din Sfântul Altar să-l caute mama, tata, sora, colegii, rudele şi cunoscuţii în orice ochi de copil şi de adolescent care au nevoie de dragoste părintească. Aşa va trăi şi Alexandru Nicodim „din neam în neam“.
Să iubim creştineşte şi să ajutăm părinteşte toţi copiii de vârsta lui!
† CASIAN,
Arhiepiscopul Dunării de Jos
FacebookContact