Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Astăzi,12 iulie 2018, biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Galaţi şi-a sărbătorit cel de-al doilea hram - „Cinstirea sfintei icoane «Prodromiţa» de la Muntele Athos“.

Acest hram a fost oferit bisericii gălăţene de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, prin Decizie Chiriarhală, în luna iulie a anului 2013.

Evenimentul a debutat în ajunul sărbătorii la biserica ce o are ca ocrotitor ceresc, printr-o procesiune cu icoana „Prodromiţa“ - replică fidelă aflată în patrimoniul sacru al Eparhiei Dunării de Jos încă din anul 1898.

Aici, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit slujba Vecerniei unită cu Litia şi Acatistul Maicii Domnului „Prodromiţa“.

În cuvântul de învăţătură, ierarhul a prezentat principalele aspecte din istoria realizării şi cinstirii acestei Sfinte Icoane a Maicii Domnului, evidenţiind minunea ce s-a petrecut în această biserică de la Dunăre, atunci când un zugrav necredincios a căutat să oprească poporul evlavios de la cinstirea icoanei.

Bucuria celor prezenţi a fost mare, întrucât au avut posibilitatea de a se închina şi săruta această icoană a Maicii Domnului şi de a-l avea în mijlocul lor pe Păstorul de la Dunărea de Jos, care i-a binecuvântat şi s-a rugat Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu pentru  binele şi ajutorul acestei comunităţi eclesiale.

La final, fiecare credincios a fost miruit şi a primit câte o iconiţă cu chipul Maicii Domnului „Prodromiţa“.

***

În anul 1863, după minunea zugrăvirii miraculoase din târgul Iaşilor a chipului Maicii Domnului şi al Dumnezeiescului Fiu, în drum spre Sfântul Munte Athos, sfânta icoană s-a oprit în multe biserici din Moldova, pentru ca, în final să ajungă în portul de la Galaţi, unde a rămas pentru o zi şi o noapte, în biserica cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“.

În această biserică s-a petrecut minunea care este arătată în condacul şi icosul 6 din Acatistul Icoanei Maicii Domnului „Prodromiţa“: un zugrav necredincios a căutat să oprească poporul evlavios de la cinstirea icoanei şi, în acea clipă, icoana s-a întunecat. Zugravul s-a îngrozit când a văzut că Maica Domnului din icoană l-a privit cu asprime şi s-a pocăit, din denigrator devenind cel mai mare mărturisitor.

De asemenea, din anul 1898, datorită elevului cadet Neagu Costache de la Comisiunea Europeană a Dunării de la Sulina, Arhiepiscopia Dunării de Jos beneficiază de o copie fidelă a icoanei Prodromiţa, zugrăvită de acesta în Sfântul Munte Athos pentru Episcopia de Galaţi, aşa cum se numea atunci.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook